RSS

Arhive pe autori: balulescu iliana

Despre balulescu iliana

Sant din Timisoara , am 2 copii, 3 nepoti..sant o sotie , o mama si o bunica fericita...

„De ce zâmbesti, dacă esti sărac lipit?” .

543837_10200545172857721_949028908_n

Intr-o zi, un om bogat trecea pe strada cand, dintr-o data a vazut un batranel sarac, care statea pe treptele unei cladiri. Hainele ii erau murdare, incaltari nu avea in picioare, insa pe fata lui era un zambet incredibil…

A vrut sa il intrebe ceva, insa s-a razgandit si a mers mai departe. A doua zi, omul bogat l-a vazut din nou pe omul sarac… acesta era la fel de senin si pe fata lui se asternea un zambet fericit… Omul bogat nu reusea sa inteleaga motivul pentru care acest om, care nu avea nimic, este fericit… Asa ca a mers la el si l-a intrebat?:

„Cum poti sa zambesti cand esti asa? Pari foarte fericit.”

Batranelul sarac: „Chiar sunt, om bun.”

Omul bogat: „Si de ce esti fericit? Ai bani?”

Batranelul sarac: „Nu am nimic, om bun. Poate in timpul zilei primesc putina mancare de la trecatori.”

Omul bogat: „Ai casa? Ai familie?”

Batranelul sarac: „Nu am nici casa si nici familie. Sunt liber ca pasarea cerului.”

Omul bogat: „Atunci sigur esti complet sanatos.”

Batranelul sarac: „Nici vorba, om bun. Frigul noptii nu imi poate aduce sanatate… si aproape toti dintii mi-au cazut.”

Omul bogat: „Atunci nu inteleg… de ce esti fericit? Poate ca reteta fericirii este utila si pentru mine. Eu am totul, dar sunt nefericit.”

Batranelul sarac: „Dumnezeu nu ofera niciodata unei persoane mai multe provocari decat poate duce. Eu accept ceea ce sunt, unde sunt si ce se intampla cu viata mea. Sunt recunoscator pentru ca traiesc si, daca este necesar, infrunt fiecare problema cu rezistenta, rabdare si zambete. Inteleg ca Dumnezeu vrea sa ma puna la incercare. Nu am nimic, dar sunt fericit pentru ca viata nu este despre a avea ceva. Viata inseamna sa te trezesti dimineata si sa mergi mai departe orice ar fi.”

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 4 Decembrie 2017 în ORTODOXIE , POEZII

 

Povestea picăturii de iubire

21_nunta_reutersA fost odata ca niciodata un discipol care îl întreba pe maestrul sau:

– Care este lucrul ce ma separa de adevar ?

Maestrul îi spuse:

– Nu esti singurul care este separat de adevar, mai sunt si altii. Îti voi spune douasprezece povestioare care îti vor parea simple. Trebuie sa meditezi asupra acestora tot timpul si chiar de ti se va parea ca le-ai înteles, nu te opri din a medita asupra lor pâna ce aceste simple povesti vor capata proportii uriase si pâna vor deveni din nou simple.

Prima poveste:

A fost odata ca niciodata o picatura într-un Ocean ce spunea ca nu exista Ocean. Tot astfel se întâmpla cu multi oameni. Traiesc înlaunarta, la urma urmei, ea era în mijlocul Oceanului si nu stia nimic despre Ocean.

A noua poveste:

O picatura din Ocean chema toate celelalte picaturi sa i se alature pentru a se rascula împotriva Oceanului.

A zecea poveste:

“Prin puterea cu care am fost investita” spuse picatura din Ocean, “prin puterea cu care am fost investita, de astazi sunteti excluse din Ocean.”

A unsprezecea poveste:

“Tu te afli în mijlocul iubirii mele” îi spuse Oceanul picaturii de apa. Dar picatura nu auzi Oceanul pentru ca era plina de iubire pentru alta picatura.

A doisprezecea poveste:

“Daca as putea cuprinde” gândi o picatura ” fiecare picatura cu dragostea mea atunci as deveni Oceanul.”

Cum gândi aceasta, picatura începu sa reverse dragostea sa asupra tuturor picaturilor, pe rând. Dar era o picatura care îi facuse un mare rau si desi era capabila de o mare iubire, picatura nu putu sa o ierte. Si pentru ca nu putu sa-si reverse dragostea sa asupra acesteia nu putu sa devina Oceanul.

Discipolul îl întreba pe maestrul sau:

– A existat vreodata o picatura care a devenit Oceanul ?

Si maestrul îi spuse ultima sa poveste:

Era odata o picatura care cauta Pacea Oceanului, ce cauta Profunzimea Oceanului. Dorinta îi era mare si puterea de iertare îi era mare si deodata Oceanul îi spuse:

“Tu si cu mine, noi suntem una.” Si Oceanul îsi deschise larg bratele si îmbratisa picatura, si tot ce apartinea Oceanului deveni si al picaturii.

Ea se patrunse de pacea Oceanului, se întinse pe toata suprafata Oceanului si prin profunzimea sa deveni salvarea lumii.

“Afla astfel, o ucenicule, ca Oceanul este plin de iubire pentru cei ce-l iubesc si ca-i primeste în maretia sa pe cei ce o doresc cu adevarat.”

“Dar ce se va întâmpla daca o astfel de picatura devine murdara?” întreba discipolul.

Maestrul râse din toata inima:

“O picatura nu poate deveni atât de murdara încât oceanul sa nu o poata curata”

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 4 Decembrie 2017 în ORTODOXIE , POEZII

 

Spovedania

16649538_1417008374996231_4256417547745340901_n

La un bătrân călugăr, a venit într-o zi un tânăr pentru a se spovedi şi a-i cere sfat. Din vorbă în vorbă, tânărul îi spuse:

– Părinte, sunt destul de rău. Aş vrea să mă schimb, dar nu pot. Îmi pierd uşor răbdarea. Atunci când mă enervez, vorbesc urât şi multe altele. Am încercat să mă schimb, dar nu am putut. Totuşi, eu sper că după ce voi mai creşte, voi putea să mă schimb, nu-i aşa?

– Nu, i-a răspuns bătrânul. Vino cu mine!

L-a dus pe tânăr în spatele chiliei, unde începea pădurea, şi i-a spus:

– Vezi acest vlăstar, ştii ce este?

– Da, părinte, un puiet de brad.

– Smulge-l!

Tânărul a scos brăduţul imediat. Mergând mai departe, călugărul s-a oprit lângă un brăduţ ceva mai înalt, aproape cât un om.

– Acum, scoate-l pe acesta.

S-a muncit băiatul cu pomişorul acela, dar cu puţin efort a reuşit până la urmă să-l scoată. Arătându-i un brad ceva mai mare, călugărul i-a mai spus:

– Smulge-l acum pe acela.

– Dar e destul de mare, nu pot singur.

– Du-te şi mai cheamă pe cineva.

Întorcându-se tânărul cu încă doi flăcăi, au tras ce-au tras de pom şi, cu multă greutate, au reuşit, în sfârşit, să-l scoată.

– Acum scoateţi bradul falnic de acolo.

– Părinte, dar acela este un copac mare şi bătrân. Nu am putea niciodată să-l smulgem din rădăcini, chiar de-am fi şi o sută de oameni.
– Acum vezi, fiule ? Ai înţeles că şi relele apucături din suflet sunt la fel? Orice viciu sau orice neputinţă pare, la început, inofensivă şi fără mare importanţă, dar, cu timpul, ea prinde rădăcini, creşte şi pune stăpânire din ce în ce mai mult pe sufletul tău. Cât este încă mică, o poţi scoate şi singur. Mai târziu, însă, vei avea nevoie de ajutor, dar fereşte-te să laşi răul să ţi se cuibărească adânc în suflet, căci atunci nimeni nu va mai putea să ţi-l scoată. Nu amâna niciodată să-ţi faci curăţenie în suflet şi în viaţă, căci mai târziu, va fi cu mult mai greu.

“Degeaba tăiem crengile păcatului în afara noastră, dacă în noi rămân rădăcinile care vor creşte din nou”.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 16 Noiembrie 2017 în ORTODOXIE , POEZII

 

Când nu trebuie să ascultăm de duhovnic?

via Când nu trebuie să ascultăm de duhovnic?

2a07c8ea-48f5-4e08-b203-0cac62e08b71

Credinciosul creştin otodox are două ascultări principale după care se conduce în viaţa de creştin, prima: ascultarea de Dumnezeu; a doua: ascultarea de Biserică. Preotul-duhovnic este principalul glas al bisericii. Dilema este: ce alegem în momentul când aceste două ascultări se contrazic? Mergem pe ce spune Dumnezeu sau pe ce spune duhovnicul ?

Fraţilor creştini şi români, ce trebuie respectat mai întâi Sfânta Scriptură, care este glasul lui Dumnezeu sau sfatul duhovnicului? Îmi veţi zice că şi una şi alta. Aveţi mare dreptate, aşa trebuie să facă un bun creştin şi credincios să asculte Cuvântul lui Dumnezeu şi cuvântul duhovnicului. Adevărat veţi spune aşa trebuie, să respectăm şi Scriptura şi duhovnicul dacă merg în tandem. Şi atunci ce-i de făcut? Ce alegem dacă aceste două ascultări se contrazic? Cum ieşim din această dilemă? Când se contrazic aceste două ascultări? Când una dintre ele greşeşte. Care poate greşi? Îmi veţi zice duhovnicul. Adevărat. Când duhovnicul nu ascultă şi nu ia în considerare poruncile lui Dumnezeu, sfatul lui nu se mai potriveşte cu porunca dată de Dumnezeu, de care trebuie să ascultăm necondiţionat. Cine-i mai mare, cine-i mai întâi? Îmi veţi zice că Dumnezeu este mai mare şi mai întâi.

Când duhovnicul sfătuieşte altceva faţă de ceea ce Dumnezeu porunceşte, înseamnă că el se află despărţit de Dumnezeu, adică pe calea ereziei. În cazul acesta îl ascultăm? Desigur că nu.

Ei, aici intervine obligaţia noastră spirituală de a cunoaşte, a cântări, a analiza şi a descoperi adevărul sau duhul străin al presupusului adevăr, pe care îl primim ca sfat. Să analizăm puţin şi să ne întrebăm: Sfânta Scriptură, oare nu este ea singura care conţine Adevărul de necontestat? Adevarul Absolut? Însuşi Cuvântul lui Dumnezeu? Este? Sigur că este, fără îndoială şi fără tăgadă, peste el nu putem veni cu părerile noastre. Deci din start dăm credibilitate şi ascultare Sfintei Scripturi şi a cuvintelor ei.

Apoi, ne întrebăm care ar rebui să fie calitatea cea mai mare a unui „duhovnic?” Vom spune, calitatea de a asculta, de a respecta şi a pune în aplicare “tot cuvântul ce iese din gura lui Dumnezeu”[54], în modul cel mai fidel, necontestat şi necomentat, cu seriozitate şi severitate chiar.

Peste Cuvântul lui Dumnezeu nu se trece niciodată şi de către nimeni cu vreo părere personală contrară sau speculativă şi nici invocând puterea de a dezlega. Nu-i mai mare puterea de a dezlega a preotului decât Cuvântul lui Dumnezeu. Însuşi Cuvântul lui Dumnezeu leagă şi dezleagă. Un duhovnic îmbunătăţit nu va pune niciodată cuvântul său înaintea Cuvântului lui Dumnezeu. Am dreptate? Întotdeauna un duhovnic îmbunătăţit îl veţi cunoaşte, din evidentul fapt că-şi susţine cuvântul pe Cuvântul lui Dumnezeu, observându-se vădita grijă de a nu ieşi din Cuvântul lui Dumnezeu, de a nu supăra pe Dumnezeu şi apoi pe oameni. Întotdeauna va asocia cuvântul său cu, Cuvântul lui Dumnezeu. Întotdeauna va începe să înveţe cum făceau proorocii, cu atenţionarea:
Aşa grăieşte Dumnezeu!”,….. “Aşa voieşte Dumnezeu”,…..” că aşa a grăit Domnul!”…. [55]

Dacă un duhovnic vine cu sfaturi şi îndemnuri ce contrazic cuvântul lui Dumnezeu, să vă fie măsură, de a a-l califica pe acel duhovnic cât de „îmbunătăţit” este. Cuvântul său împotriva Cuvântului lui Dumnezeu îl descalifică. Aşa deosebim pe un duhovnic îmbunătăţit de unul mai puţin îmbunătăţit. Să nu confunde cineva termenul de “îmbunătăţit” cu cel de “bun lumii” când preotul face pe plac oamenilor cum vor ei şi nu mai ţine cont de ce vrea Dumnezeu.

Nici ascultare nu i se cuvine unui asemenea preot, şi Arie a fost preot “îmbunătăţit” în ochii unor credincioşi şi a unor ierarhi ai vremii şi ştim în cât de mare erezie i-a dus pe toţi care au crezut în el şi care mai cred şi astăzi. Ca drept dovadă, avem acei sfătuitori pro-occidentali (proaspăt apăruţi) ce seamănă neghina învăţăturii ariene în conştiinţa credincioşilor şi slujitorilor ortodocşi, culese din scrierile arienilor redactate în atelierul arian din Antiohia între anii 362-381, învăţând altceva împotriva Scripturii şi al Canoanelor Bisericeşti şi a cărţilor de slujbă: despre starea femeii în biserică; a morţilor; a Sfintei Împărtăşanii şi altele.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 10 Noiembrie 2017 în ORTODOXIE , POEZII

 

Jignirea prietenului

qdZ-sp8J6Kpkqa6q4e2bJwfZpyv2XwiiX4xsJ2MbofNmzBcgxpCZWg==
Când îl jigneşti pe prietenul tău, cine poate şterge această jignire: tu sau prietenul tău?
Este limpede că tu nu poţi, ci prietenul tău. Nu numai că tu singur nu poţi şterge jignirea adusă prietenului tău, dar nici toţi oamenii de pe pământ, nici întreaga natură, împreună cu toţi oamenii, nu pot face acest lucru – deoarece prietenul a primit jignirea de la tine şi a luat-o cu sine.
Jignirea este, prin urmare, la el şi cu el. Şi numai el o poate slăbi şi şterge.
Fiecare păcat este, în cele din urmă, o jignire adusă lui Dumnezeu.
Toate jignirile, toate păcatele pământului, se grăbesc să ajungă la Dumnezeu, strigă la Dumnezeu. El pe toate le primeşte şi pe toate le ţine. Cine le poate smulge, oare, de acolo? Cine le poate şterge, în afară de El?
Când jigneşti un prieten, el a primit jignirea şi a dus-o cu sine. Pentru această jignire, tu poţi posti o sută de ani şi să te cureţi, să te căieşti şi să lucrezi toate virtuţile, nemaijignind pe nimeni – şi toate pot fi zadarnice. Dacă prietenul tău jignit nu va binevoi să slăbească şi să şteargă jignirea, tu singur nu poţi, în întreaga veşnicie, să te mântuieşti de acel păcat, deoarece nu mai stă în puterea ta, ci în a prietenului tău. Iar postul tău şi curăţirea, şi pocăinţa, şi virtuţile, şi lucrarea virtuţilor pot doar să-l îndemne pe prietenul tău să-ţi slăbească păcatul, să-l îndepărteze şi să-l şteargă.
Tu, însă, nu ai putere asupra păcatului săvârşit. Într-aceasta stă nemărginita grozăvie a păcatului. Căci păcatul săvârşit este liber faţă de tine, pe când tu nu eşti liber faţă de el.
(Sfântul Nicolae Velimirovici – Gânduri despre bine şi rău)

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 3 Septembrie 2017 în ORTODOXIE , POEZII

 

Inteleptul

IMG_9199

Un tanar s-a dus la un batran intelept pentru a-l ajuta cu un sfat.
– Inteleptule, am venit la tine pentru ca ma simt atat de mic, de neinsemnat, nimeni nu da doi bani pe mine si simt ca nu mai am forta sa fac ceva bun. Ajuta-ma, invata-ma cum sa fac sa fiu mai bun? Cum sa le schimb oamenilor parerea despre mine?
Fara ca macar sa se uite la el, batranul ii spuse:
– Imi pare rau, baiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personala. Poate dupa aceea.
Apoi, dupa o mica pauza, adauga:
– Daca insa m-ai putea ajuta tu pe mine, atunci poate ca as rezolva problema mea mai repede si as putea sa ma ocup si de tine.
– As fi incantat sa va ajut, baigui tanarul cam cu jumatate de gura, simtind ca iarasi e neluat in seama si amanat.
– Bine, incuviinta batranul invatat.
Isi scoase din degetul mic un inel si-l intinse baietanului adaugand:
– Ia calul pe care-l gasesti afara si du-te degraba la targ. Trebuie sa vand inelul acesta pentru ca am de platit o datorie. E nevoie insa ca tu sa iei pe el cat se va putea de multi bani, dar ai grija ca sub nici in ruptul capului sa nu-l dai pe mai putin de un banut de aur. Pleaca si vino cu banii cat mai repede.
Tanarul lua inelul, incaleca si pleca. Odata ajuns in targ incepu sa arate inelul in stanga si-n dreapta, doar-doar va gasi cumparatorul potrivit. Cu totii manifestau interes pentru mica bijuterie, pana cand le spunea cat cere pe ea. Doar ce apuca sa le zica de banutul de aur unii radeau, altii se incruntau sau ii intorceau imediat spatele. Un mosneag i-a explicat cat de scump este un ban de aur si ca nu poate sa obtina un asemenea pret pe inel. Altcineva s-a oferit sa-i dea doi bani, unul de argint si unul de cupru, dar tanarul stia ca nu poate vinde inelul pe mai putin de un banut de aur, asa ca refuza oferta. Dupa ce batu targul in lung si-n lat, rapus nu atat de oboseala, cat mai ales de nereusita, lua calul si se intoarse la batranul intelept.
… Flacaul si-ar fi dorit sa aiba el o moneda de aur pe care s-o poata da in schimbul inelului, ca sa-l poata scapa pe invatat de griji si, astfel, acesta sa se poata ocupa si de el. Intra cu capul plecat.
– Imi pare rau, incepu el, dar n-am reusit sa fac ceea ce mi-ati cerut. De-abia daca as fi putut lua doi sau trei banuti de argint pe inel, dar nu cred sa pot pacali pe cineva cu privire la adevarata valoare a inelului.
– Nici nu-ti imaginezi cat adevar au vorbele tale, tinere prieten! spuse zambitor inteleptul. Ar fi trebuit ca mai intai sa cunoastem adevarata valoare a inelului. Incaleca si alerga la bijutier. Nimeni altul n-ar putea spune mai bine cat face. Spune-i ca ai vrea sa vinzi inelul si intreaba-l cat ti-ar da pentru el. Dar, oricat ti-ar oferi, nu-l vinde. Intoarce-te cu inelul! Flacaul incaleca si pleca in goana.
Bijutierul examina atent micul inel, il privi atent prin lentila prinsa cu ochiul, il rasuci si apoi zise:
– Spune-i invatatorului ca daca ar vrea sa-l vanda acum, nu-i pot oferi decat 58 de bani de aur pentru acest inel.
– Cuuum, 58 de bani de aur?!? – exclama naucit tanarul.
– Da, raspunse bijutierul. Stiu ca-n alte vremuri ar merita si 70, dar daca vrea sa-l vanda degraba, nu-i pot oferi decat 58.
Tanarul multumi si se intoarse degraba la invatat, povestindu-i pe nerasuflate cele intamplate.
– Ia loc, te rog – ii spuse acesta dupa ce-l asculta. Tu esti asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasa si unica. Si, ca si in cazul lui, doar un expert poate spune cat de mare este valoarea ta.
Spunand acestea, lua inelul si si-l puse din nou pe degetul mic.
– Cu totii suntem asemenea lui, valorosi si unici, perindandu-ne prin targurile vietii si asteptand ca multi oameni care nu se pricep sa ne evalueze.
Povestea aceasta este dedicata acelora care zi de zi se straduie, lustruind cu migala, sa adauge valoare bijuteriei pe care ei o reprezinta si sa realizeze valoarea pe care o au. Amintiti-va mereu cat de mare este valoarea voastra, chiar daca multi din jur va ignora sau par sa nu-si dea seama cat sunteti de pretiosi.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 3 Septembrie 2017 în ORTODOXIE , POEZII

 

Dumnezeu bate la usă

 

hristoslausa
Intr-o zi o femeie mai in varsta isi facea treburile in casa. Deodata aude un glas care ii spune : – Eu sunt Dumnezeu ! Ai grija si pregateste-te deoarece eu voi veni la tine ziua urmatoare.
Femeia asculta si a incepu sa faca pregatirile. A facut curat in casa, a spalat, a sters praful; apoi a gatit cele mai bune bucate, a asezat masa a facut tot ce putea sa faca pentru un musafir , mai ales ca era unul asa de important.
Iar apoi a inceput sa astepte.
Dupa cateva ore de asteptare si nerabdare – suna la usa cineva. Deschide repede, dar spre dezamagirea ei era vecina. O persoana mai saraca cu 3 copii care ii cere niste sare imprumut. Deranjata de prezenta ei ii spuse :
– Pleaca ! Nu ma deranja astept pe cineva foarte important acum. Nu am timp.
Vecina pleca intristata. Peste inca o ora vine la usa altcineva. Era un vanzator ambulant – care incerca sa scoata si el un ban.
Din nou – este gonit si acesta din motivul ca era ocupata.
Se aseza iar langa masa pusa cu bucate si se intreba : Oare de ce nu mai vine?
Se aude din nou soneria.
– Sigur e El ! Si alerga catre usa. Deschide, si spre surprinderea ei era doar un cersetor.
– Dati-mi si mie o bucata de paine. Sunt sărac, nu am ce manca, si nu mai pot de foame. Dumnezeu sa va dea in loc ce imi dati mie.
– Nu am ce sa iti dau. Toate bucatele acestea nu sunt pentru tine !
Seara se asternu si nu veni nimeni. Astepta si intr-un final se culca. In vis s-a auzit vocea Domnului:
– Am venit si am batut de trei ori la usa si nu m-ai primit inauntru. Am cerut de mancare si nu mi-ai dat.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 3 Septembrie 2017 în ORTODOXIE , POEZII

 
 
Lacrimaroua

... e lumea mea si , te invit in ea ...

Lupta cea bună

Scrisori de la Ghiță Ignat din penitenciar

Mika Blog

" Viaţa este arta de a desena fără radieră " John Gardner

PILDE CRESTIN ORTODOXE

babylenuta. WordPress.com site

PELERIN ORTODOX

"ORTHODOX PILGRIM Προσκυνητής ΟΡΘΟΔΟΞΟΣ PÈLERIN ORTHODOXE PELLEGRINO ORTODOSSO "

Un blog cu atitudine

Atitudine nu inseamna neaparat blog. Blog inseamna atitudine.

SACCSIV - blog ortodox

Ortodoxie, analize, documentare, istorie, politica

Calea de mijloc

Ortodoxie fără ideologie

Lacrimaroua

... e lumea mea si , te invit in ea ...

Lupta cea bună

Scrisori de la Ghiță Ignat din penitenciar

Mika Blog

" Viaţa este arta de a desena fără radieră " John Gardner

PILDE CRESTIN ORTODOXE

babylenuta. WordPress.com site

PELERIN ORTODOX

"ORTHODOX PILGRIM Προσκυνητής ΟΡΘΟΔΟΞΟΣ PÈLERIN ORTHODOXE PELLEGRINO ORTODOSSO "

Un blog cu atitudine

Atitudine nu inseamna neaparat blog. Blog inseamna atitudine.

SACCSIV - blog ortodox

Ortodoxie, analize, documentare, istorie, politica

Calea de mijloc

Ortodoxie fără ideologie