RSS

Arhive pe categorii: ORTODOXIE , POEZII

CREDINTA ORTODOXA ,

Zâmbetul ceresc

fb3f12ad-5473-4e40-998e-f3ee66a29442

Să vă spun despre un creştin ortodox. Nu era preot, ci simplu ţăran. Citise mult Sfânta Scriptură, însă în afară de aceasta nu mai citise nici o altă carte. Acum se afla în aceeaşi celulă cu profesori, academicieni şi alţi oameni cu înaltă cultură, care fuseseră închişi de comunişti. Şi acest biet ţăran se străduia să aducă la Hristos pe un membru al Academiei de ştiinţe. Dar în schimb primea numai ironii. – Domnule, nu-ţi pot explica mult, dar eu merg împreună cu Hristos, vorbesc cu El, Îl văd… – Ia numi mai spune mie poveşti, că vezi pe Hristos! Cum Îl vezi pe Hristos? – Nu pot să-ţi spun cum Îl văd. Simplu: Îl văd! În multe chipuri poate vedea cineva. În vis, să zicem, vezi multe lucruri. Mie mi-i deajuns să închid ochii. Uite, acum îl văd pe fiul meu, acum văd pe cumnata mea, pe nepotul meu. Fiecare poate vedea. Există şi un altfel de vedere. Văd pe Hristos! – Chiar Îl vezi pe Hristos? – Da, Îl văd! – Nu mai spune, cum îl vezi? Liniştit, supărat, plictisit, indispus, vesel? Cum te priveşte? Zâmbeşte vreodată? – Ai găsit, a răspuns ţăranul, îmi zâmbeşte! – Domnilor, veniţi să auziţi ce îmi spune acest om! Mă ia în batjocură. Zice că Hristos îi zâmbeşte. Arată-mi şi mie cum îţi zâmbeşte?
Acesta a fost unul din cele mai mari momente din viaţa mea. Ţăranul a luat o înfăţişare foarte serioasă. După care, faţa lui a început să fie luminoasă. Un zâmbet a apărut pe faţa acelui ţăran. Aş fi voit să fiu pictor ca să zugrăvesc acel zâmbet. Era într-însul o doză de întristare pentru sufletul pierdut al omului de ştiinţă. Dar era şi o mare nădejde în acel zâmbet! Avea atâta dragoste şi compătimire şi o bucurie de a mântui acel suflet! Toată frumuseţea Raiului se vedea în zâmbetul acelei feţe. Era murdară şi nespălată, dar avea zâmbetul ceresc al Raiului. Iară, profesorul, şi-a plecat capul şi a zis: „Ai dreptate, domnule. Ai văzut pe Hristos. Ţi-a zâmbit“.

 

Reclame
 
 

Lingusitorul

11058208_1025920020757709_2066120355650110132_nOamenii puterii şi cei bogaţi, sunt înconjuraţi adesea de mulţi linguşitori, care caută să dobândească foloase şi să-şi realizeze propriile interese.

Linguşitorul este un om depravat, ticălos şi josnic. Îi ,,mângâie” pe cei cu un caracter bolnav, cu multe şi amăgitoare cuvinte. Linguşitorul se prezintă pe sine drept un prieten credincios. Gura lui vorbeşte de dragoste fierbinte, în vreme ce inima lui este cuprinsă de ură.

Linguşitorul îi fericeşte pe cei ce trăiesc şi se desfată în lux şi-i admiră pe cei ce-şi risipesc averile. Linguşitorul îl laudă pe omul nevrednic pentru bogăţia lui şi-l nesocoteşte pe cel bun, datorită sărăciei sale. Linguşitorul îi admiră pe anumiţi oameni pentru folosul lui, calomniindu-i pe cei vrednici de a fi admiraţi.

Linguşitorii amăgesc inimile celor naivi şi sunt mai vicleni ca vulpea şi mai înfricoşători decât corbii, căci prin viclenii şi amăgiri murdăresc şi nimicesc sufletele celor neînţelepţi. Linguşitorii sunt uneltitori şi se folosesc de multe mijloace.

Sursa: Învăţături alese ale Sfântului Nectarie, Presb. Dionisie Tatsis

 
 

Căinta păcătosului

10258670_1463348710566835_8294812845656176710_n

La marginea unui râu, un ţăran rău vroia cu orice chip să scape de câinele său, deşi acesta era un animal bun şi recunoscător. Luându-l în braţe, l-a aruncat în apă, crezând că animalul se va îneca şi astfel va scăpa de el. Însă bietul câine a înotat cu greu până la mal, după care s-a aşezat cuminte la picioarele stăpânului său. Acesta, supărat că nu reuşise, l-a împins înapoi în apă, dar câinele a ieşit iar. De-a dreptul furios, ţăranul a ridicat din nou animalul în braţe, dar vrând să-l arunce cât mai departe, a alunecat pe malul noroios şi s-a prăvălit cu tot cu câine în apă. Neştiind să înoate, a început să ţipe şi să se zbată. Când să se ducă cu totul la fund, a simţit cum cineva îl apucă de gulerul hainei şi îl trage încet spre mal. Scos din apă mai mult mort decât viu, ud tot şi speriat, omul a înţeles că i-a scăpat viaţa tocmai câinele pe care încercase să îl omoare. Ruşinea i-a cuprins sufletul. I-a mulţumit lui Dumnezeu că au scăpat amândoi cu viaţă, după care şi-a mângâiat cu recunoştinţă câinele atât de credincios şi au plecat împreună spre sat. În sinea sa, omul a promis să nu mai dorească niciodată răul vreunui suflet.

“Faptele săvârşite de oameni sunt de trei feluri: conform firii, mai prejos de fire şi mai presus de fire. Firească este pacea, împotriva firii este duşmănia şi mai presus de fire, sunt iertarea şi binele dezinteresat” (Sfântul Atanasie cel Mare)

 

ALEGERILE TALE…


Se spune că erau trei prieteni care îşi doreau să urce un munte pentru că în vârful lui trăia un bătrân plin de înţelepciune pe care îşi doreau să-l cunoască.

La un moment dat au ajuns la o răscruce, şi fiecare a continuat să-şi aleagă drumul după cum îl îndemna sufletul.

Primul a ales o cărare abruptă, ce urca drept către vârf. Nu-i păsa de pericole, dorea să ajungă la bătrânul din vârful muntelui cât mai repede.

A doua cale nu era chiar atât de abruptă, dar străbătea un canion îngust şi accidentat, străbătut de vânturi puternice.

Al treilea a ales o cărare mai lungă, care ocolea muntele şerpuind în pante line.

După 7 zile, cel care urcase pe calea cea abruptă a ajuns în vârf extenuat, plin de răni sângerânde. Plin de nerăbdare s-a aşezat să-şi aştepte prietenii.

După 7 săptămâni, ameţit de vânturile puternice care i se împotriviseră, ajunse şi al doilea. Se aşeză în tăcere lângă cel dintâi, aşteptând.

După 7 luni sosi şi cel de-l treilea, cu faţa strălucindu-i de fericire, semn al unei profunde stări de linişte şi mulţumire interioară.

Ceilalţi doi erau furioşi pentru că drumul lor a fost greu şi au avut mult de aşteptat, în timp ce drumul celui de-al teilea a fost o adevărată plăcere. Aşa că l-au întrebat pe bătrânul înţelept care a ales cel mai bine.

– Ce ai învăţat tu? îl întrebă pe primul.

– Că viaţa este grea şi plină de pericole şi greutăţi; că este plină de suferinţă şi adeseori ceea ce întâlnesc în cale îmi poate provoca răni; că, pentru fiecare pas înainte, trebuie să duc o luptă încrâncenată care mă sleieşte de puteri. Aşadar… am ales eu calea cea mai bună către tine?

– Da! ai ales bine… Şi tu, ce ai învăţat? îl întreă pe al doilea.

– Că în viaţă multe lucruri mă pot abate din cale; că uneori pot să pierd drumul, ajungând cu totul altundeva decât doresc… dar dacă nu îmi pierd încrederea, reuşesc până la urmă. Aşadar … am ales eu calea cea mai bună către tine?

– Da! ai ales bine… Şi tu, ce ai învăţat? îl întrebă pe ultimul.

– Că mă pot bucura de fiecare pas pe care îl fac dacă aleg să am RĂBDARE; că dacă privesc cu înţelegere, viaţa nu este o povară grea, ci un miracol la care sunt primit cu bucurie să iau parte; că iubirea care mă înconjoară din toate părţile îmi poate lumina sufletul dacă îi dau voie să pătrundă acolo. Aşadar… am ales eu calea cea mai bună către tine?

– Da! ai ales bine…

Uimiţi de răspunsurile bătrânului, cei trei prieteni au căzut pe gânduri. Şi au înţeles, în sfârşit, că la orice răscruce POT ALEGE… iar viaţa fiecăruia este rezultatul alegerilor făcute de-a lungul ei.

Măcar pe undeva prin vreun colţ de suflet… să mai găsim puţină răbdare, un strop de înţelegere… şi poate iubire!

 
 

FELUL DE A NE RUGA

4069759_large

Într-o mânăstire vieţuia un frate evlavios. El avea obiceiul să se trezească cu regularitate şi să se roage dis-de-dimineaţă, la un ceas anumit.

Într-o dimineaţă, după ce se trezi, îl fură somnul din nou şi adormi. Era în primejdie să-şi piardă rânduiala sa cea obişnuită – ora de rugăciune.

Un străin întră în chilia lui şi îl trezi, grăindu-i:

– Frate, scoală-te, că întârzii la rugăciune!

– Dar cine eşti tu, cela ce ai venit să mă trezeşti? întrebă fratele speriat.

– Sunt un om bun şi am venit să fac o faptă bună.

– Nu-mi vine a crede… Cred că tu eşti un om cu gânduri ascunse… Şi înfăţişarea ta te arată că eşti un om rău. Nu cumva tu eşti diavolul?

– Ba da, frate, eu sunt diavolul şi, iată, am venit să te trezesc la rugăciune. Prin asta vreau să arăt că şi diavolul poate face ceva bun. Nu suntem noi, diavolii, aşa de negri şi de răi cum ne cred oamenii. Noi am fost odinioară îngeri buni şi, iată, a mai rămas şi în noi ceva bun.

– Măi diavole! Mie nu-mi vine a crede spusele tale. Tu eşti un ispititor; ispitirea e meseria ta. Trebuie să fi venit aici cu ceva gând de înşelăciune. Pe numele Dumnezeu celui viu, te jur şi te leg să-mi spui cu ce gânduri şi planuri ai venit să mă trezeşti?

– Fiindcă m-ai jurat, iată sunt silit să-ţi spun. Da, eu am venit aici cu un gând de înşelăciune. De douăzeci de ani, tu te rogi regulat în fiecare dimineaţă, la un ceas anumit. Dar noi, diavolii, nu ne prea temem de această rugăciune. Rugăciunea ţi s-a făcut o datină goală, o obişnuinţă lipsită de esenţă. Te rogi regulat şi păcătuieşti regulat. Din rugăciunea ta lipsesc duhul, căinţa, căldura şi lacrimile. Din rugăciunea ta lipseşte puterea. Acum, căci te scăpaseşi să dormi, noi, diavolii, ne-am zis: „Omul acesta va întârzia la rugăciune. Când se va trezi, îi va părea foarte rău. De douăzeci de ani nu i s-a întâmplat aşa ceva. În inima lui se va aprinde o mare părere de rău… Va începe să se roage cu duh, cu căldură şi cu lacrimi fierbinţi de căinţă, iar noi, diavolii, de o astfel de rugăciune ne temem”. Astfel judecând noi – încheie diavolul – iadul mă trimise pe mine, în fuga mare, să te trezesc la rugăciunea ta obişnuită, ca nu cumva să te apuci a te ruga cu putere.

Acestea zicând, diavolul se făcu nevăzut, iar fratele înţelese că prin această ispitire, Dumnezeu i-a descoperit că trebuie să-şi schimbe felul de a se ruga. 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 27 aprilie 2018 în ORTODOXIE , POEZII

 

SFANTA TREIME

13305029_1374681825877113_929410858523165381_o
Un om ce calatorea in tovarasia unui preot, l-a intrebat asa: Parinte, nu inteleg cum de Tatal, Fiul si Sfantul Duh sunt Trei Persoane, unite, nedespartite, dar, fara a se amesteca una cu cealalta, adica, UNUL IN FIINTA, INTREIT IN PERSOANE. Bucuria mea, i-a raspuns preotul, sunt si lucruri mai presus de mintea noastra, insa, pentru a intelege, sa privim de exemplu soarele. Sa zicem ca DISCUL este Tatal, LUMINA care ne vine de la soare este Fiul, IISUS HRISTOS, ce a venit sa ne lumineze viata si sa ne scape de pacate. Apoi CALDURA, sa zicem este DUHUL SFANT, care cu dragostea Sa, ne incalzeste mereu sufletele inghetate de rautate si ne curateste pe noi de toata intinaciunea. Vezi tu bucuria mea, discul soarelui, lumina si caldura lui, nu sunt unul si acelasi lucru si cu toate acestea cele trei raman diferite cand vorbim despre fiecare. La fel si in Sfanta Treime, Tatal, Fiul si Sfantul Duh, sunt unul si acelasi Dumnezeu, caruia noi credinciosii ne inchinam. Omul ca si toate celelalte vietati si lucruri, este creat de Dumnezeu din iubirea Sa infinita. Dar omul este doar o creatura si intelepciunea sau puterile sale nici nu pot fi comparate cu cele ale Lui Dumnezeu, insa oamenii mandrii pacatuiesc indraznind sa creada ca nimic nu este mai presus de ei si ca toate mai devreme sau mai tarziu le sunt accesibile. Omul credincios stie insa ca nu mintea, nici puterea, ci doar iubirea le poate cuprinde pe toate.
Bucuria mea sa tii minte ca: CINE NU CREDE IN SFANTA TREIME, NU CREDE IN NIMIC!
Preot Ioan 🛎.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 27 februarie 2018 în ORTODOXIE , POEZII

 

SOIMII

13528698_1197792290251175_2956538454932964795_n
Un imparat a primit doi soimi. Unul a fost antrenat, despre celalalt i s-a spus ca refuza sa se dezlipeasca de creanga pe care statea. Unul dintre slujitori trebuia sa se catere in fiecare zi in copac sa-i duca de mancare.
Dupa ce a incercat in fel si chip sa faca soimul sa zboare de pe creanga, imparatul si-a rugat supusii sa-l ajute. Un batran intelept s-a oferit sa faca el asta si, a doua zi cand s-a trezit, imparatul a vazut soimul zburand de colo-colo.
– Cum ai facut? si-a intrebat supusul
– A fost foarte simplu. Nu a trebuit decat sa ii tai craca de sub picioare.
Morala: uneori Dumnezeu ne taie craca de sub picioare ca sa ne aducem aminte ca putem zbura

https://pildepentrutoti.blogspot.ro/

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 27 februarie 2018 în ORTODOXIE , POEZII

 
 
Ortodoxie sau moarte!

În afara Ortodoxiei celei adevărate, întunericul creşte cu repeziciune!

Lacrimaroua

... e lumea mea si , te invit in ea ...

Mika Blog

" Viaţa este arta de a desena fără radieră " John Gardner

PILDE CRESTIN ORTODOXE

babylenuta. WordPress.com site

PELERIN ORTODOX

"ORTHODOX PILGRIM Προσκυνητής ΟΡΘΟΔΟΞΟΣ PÈLERIN ORTHODOXE PELLEGRINO ORTODOSSO "

Un blog cu atitudine

Atitudine nu inseamna neaparat blog. Blog inseamna atitudine.

SACCSIV - blog ortodox

Ortodoxie, analize, documentare, istorie, politica

Calea de mijloc

Ortodoxie fără ideologie

Ortodoxie sau moarte!

În afara Ortodoxiei celei adevărate, întunericul creşte cu repeziciune!

Lacrimaroua

... e lumea mea si , te invit in ea ...

Mika Blog

" Viaţa este arta de a desena fără radieră " John Gardner

PILDE CRESTIN ORTODOXE

babylenuta. WordPress.com site

PELERIN ORTODOX

"ORTHODOX PILGRIM Προσκυνητής ΟΡΘΟΔΟΞΟΣ PÈLERIN ORTHODOXE PELLEGRINO ORTODOSSO "

Un blog cu atitudine

Atitudine nu inseamna neaparat blog. Blog inseamna atitudine.

SACCSIV - blog ortodox

Ortodoxie, analize, documentare, istorie, politica

Calea de mijloc

Ortodoxie fără ideologie