RSS

Arhive pe categorii: ORTODOXIE

RUGĂCIUNE de DIMINEATĂ

11076_635460849813146_1463922509_n

Doamne, in linistea zorilor acestei zile, cer de la Tine iertare pentru pacatele mele, pace in sufletul meu, intelepciune in tot ceea ce voi face si tarie in credinta. AZI, vreau sa privesc toata lumea cu ochi plini de iubire. AZI, vreau sa fiu smerit, rabdator, rugator, intelegator, bland si sa-i vad dincolo de aparente pe oameni, asa cum ii vezi Tu. Si astfel sa vad decat binele in fiecare dintre ei. AZI, pazeste-mi limba de orice vorbire de rau si inchide urechile mele fata de orice cleveteala. AZI, sa ramana in mintea mea decat gandurile bune, care binecuvanteaza. AZI, sa fiu atat de binevoitor si de voios, incat toti cei care se apropie de mine sa simta prezenta Ta. AZI, acopera-ma cu Duhul Tau cel Sfant si ajuta-ma ca de-a lungul acestei zile sa Te vestesc intregii lumi. Amin!
Preot Ioan.

„Doamne , ajuta inimii mele sa Te doreasca , dorindu-Te sa Te caute , cautandu-Te sa Te gaseasca , gasindu-Te sa te iubeasca , iubindu-te sa inceteze a mai pacatui „.
( Fericitul Augustin )

Anunțuri
 

CEI TREI PRIETENI:

GJGHJGH

            
Se povesteşte că un om a fost acuzat, odată de o
faptă pe care n-o făcuse. Pentru a scăpa de pedeapsă, cineva trebuia să depună
mărturie la tribunal cum că omul acesta era nevinovat. S-a dus la trei prieteni şi
i-a rugat ca a doua zi să meargă împreună cu el la judecată şi să-l scape de
pedeapsă. A doua zi, primul prieten s-a scuzat că nu poate veni. Al doilea l-a
urmat până la uşa tribunalului, însă acolo s-a răzgândit şi a făcut cale întoarsă.
Cel de-al treilea prieten pe care omul contase cel mai puţin, a depus mărturie
pentru el, redându-i astfel libertatea. La fel se întâmplă cu fiecare dintre noi.
Cei trei prieteni pe care-i avem în viaţă şi ar putea depune mărturie pentru
noi sunt: AVEREA noastră, RUDELE noastre şi toate FAPTELE BUNE, pe
care le-am făcut în viaţă.
► Însă, când murim, averea, fie ea cât de mare, rămâne mică fără să ne
ajute cu ceva.
► Rudele ne urmează până la groapă, dar rămân şi ele tot aici, în lumea
aceasta.
► Numai faptele noastre bune, adică cel de-al treilea prieten, sunt cele ce
ne urmează şi dincolo de moarte, depunând mărturie pentru sufletul nostru, la
tribunalul de judecată al lui Dumnezeu. De aceea valoarea unui om este dată
de faptele bune pe care le-a făcut.
Fiecare om este o altă mântuire, fiecare suflet este un alt aspect al chipului lui
Dumnezeu, care nu a mai fost niciodată în istorie şi în toată creaţia, şi niciodată nu
va mai fi.
Şi asta are de-a face cu măreţia fiecărui om. Şi deci fiecare este o cu totul altă
cale decât oricare alt om, dintru nefiinţă întru fiinţă. Se aseamănă căile, uneori sunt
aproape paralele, dar niciodată identice. Este important să ne curăţim sufletul prin
pocăinţă, să-l hrănim prin Sfânta Împărtăşanie, să-l înviorăm cu rugăciunea şi să-l
împodobim cu virtutea. Aşa făcând, ne vom învrednici să auzim, într-o zi, cuvintele
Domnului: Fericită este calea în care mergi astăzi, suflete, că s-a gătit ţie loc de
odihnă! Amin.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 5 Noiembrie 2015 în ORTODOXIE, POEZII

 

Pantofii micului print

Botosei-bebe-model-BA-03

Intr-un tinut indepartat traia un imparat bogat si foarte fericit pentru ca avea un copil dragalas, cuminte si ascultator. Dar bucuria imparatului nu tinu mult. Cand baiatul implini patru ani primi de la un batran pantofar prima lui pereche de pantofi. Erau o mandrete de pantofi, demni pentru un print asa ca el. Desi pantofii erau facuti cu multa maiestrie din cea mai buna piele, baiatul nu se putu bucura de ei. In clipa in care ii puse in picioare se simti obosit si-si simti picioarele arzand de parca statea pe carbuni aprinsi. Crezand ca pantofii sunt de vina, regele dadu ordin altui pantofar sa-i faca incaltari printului, dar nici de aceasta data micul print nu putu sa-i tina foarte mult in picioare. Era mereu la fel, de cate ori punea pantofii in picioare, simtea ca acestea ii iau foc. Necajit, regele ceru sa i se faca papuci din cel mai rezistent material, dar nici pe acestia nu putu micul print sa-i tina in picioare prea mult.

Astfel micul print fu nevoit sa-si inveleasca picioarele in carpe si-n piele de mistret ca sa poata merge. Dar dupa un timp pielea se tocea si printul ajungea sa mearga tot in picioarele goale. Mult timp se chinui printul asa, pana intr-o zi cand, la varsta de 15 ani, tanarul intalni o batrana care ii spuse o poveste.

Si ii povesti baba ca mai demult, in acel tinut, traia un barbat foarte mandru, caruia ii placea sa se laude cu incaltarile lui cele noi. Nu era saptamana in care barbatul sa nu-si etaleze frumoasele incaltari. Pe cand se plimba prin oras cu pantofii lui cei noi si incrustati cu nestemate, pentru ca toti sa ii observe si sa il laude, barbatul intalni un om sarman care ii ceru un banut. Barbatul se uita la el si vazu ca sarmanul purta o pereche de pantofi rupti in varf, cu talpa prinsa cu carpe si refuza sa-i dea bani, spunandu-i: „Banii nu te vor ajuta cu nimic, daca nu inveti sa-ti pretuiesti pantofii, asa ca mine!”

La auzul acestor vorbe, sarmanul om nu putu decat sa se intristeze si-i spuse barbatului, mai mult ca o avertizare: „De nu-ti vei schimba viata, cineva din familia ta pe care il vei iubi ca pe ochii din cap, va avea de suferit….Si ca mine va umbla pe strazi, descult, chiar de va fi sa fie vlastar regal!”.

Barbatul nu lua in seama aceste vorbe si crezu ca cersetorul pe langa faptul ca nu pretuieste pantofii, mai este si nebun.

Tanarul print, auzind aceasta poveste, o ruga pe batrana sa-i spuna cine este acel barbat care se mandrea atat de tare cu pantofii lui. Atunci batrana ii spuse ca acel barbat a fost chiar bunicul sau, regele, care, tanar fiind, mai inainte de a lua tronul, umbla prin targuri sa se laude cu incaltarile sale. Iar tanarul nostru isi dadu seama ca pentru pacatele bunicului, care intre timp trecuse la Domnul, sufera el acum si picioarele ii iau foc din cauza pantofilor.

Printul o ruga apoi pe batrana sa-i spuna cum sa scape de blestemul cersetorului. Femeia ii spuse ca doar 100 de pantofi noi l-ar putea salva.

„Vezi tu, zise baba, daca bunicul tau ar fi dat atunci un banut, n-ar mai fi fost nevoie de atatea incaltari! Cand ai, miluieste-l si pe cel care nu are, chiar daca este imbracat urat sau are haina murdara!”

Si ii mai spuse baba sa ceara pantofarului 100 de pantofi noi dintre care 99 sa-i dea oamenilor sarmani si dupa ce va fi facut aceasta, abia a o suta pereche sa o incalte el.

Auzind acestea tanarul ii multumi femeii, ii dadu un banut, fara ca baba sa i-l ceara, si se duse la tatal sau sa-i spuna ce a aflat. Regele marturisi ca auzise de un blestem, dar nu crezuse ca se va implini.

Fericit ca in sfarsit fiul lui se va putea incalta, regele ordona sa se faca cei 100 de pantofi noi si impreuna cu printul se duse sa ii imparta prin imparatie, bucurand inima multor sarmani din regat. Cand in sfarsit au dat si cea de-a 99-a pereche, printul lua perechea cu numarul 100 si o incalta. Si ce sa vezi!?…Pentru prima oara nu-si mai simti picioarele arzand, ci dimpotriva simti ca parca era incaltat in puf si parca cea mai fina matase ii mangaia picioarele. Pur si simplu ii venea sa zboare de bucurie.

Si tinu minte lectia aceasta a puterii milosteniei, astfel ca atunci cand ajunse rege, ori de cate ori voia sa-si schimbe o pereche de pantofi tociti, ordona pantofarului sa faca nu o pereche, ci o suta, din care el pastra numai una.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 8 Ianuarie 2015 în ORTODOXIE, POEZII

 

Lacrimile lui Hristos

Un tanar monah era tare mahnit ca niciodata nu i se aratase Domnul, in vis sau altfel, ca niciodata nu vorbise macar cu unul din Sfintii lui Dumnezeu. El auzise ca Dumnezeu s-a aratat tuturor fratilor si ca multi frati vorbeau zilnici cu sfintii si atunci hotari sa renunte la calugarie.

1cd10730
A lepadat hainele calugaresti, apoi in lume, intr-o singura zi s-a imbatat, a curvit, a participat la jefuirea unui bogatas beat apoi a cerut o slujba unui carciumar. Carciumarul i-a dat o slujba de ajutor la bucatarie si i-a dat si o camera. Aici calugarul adormi dar se trezi la miezul noptii dupa obiceiul pe care si-l facuse, caci intotdeauna se ruga la miezul noptii cand era monah. Si-a dat seama ca poate rugaciunea il va ajuta sa mai spele din pacatele pe care le-a facut in acea zi si s-a dus intr-un colt ingenunchind. Acolo rugandu-se l-a podidit plansul. Nu a bagat de seama la lacrimile care ii curgeau, si acolo – dupa atata oboseala si dupa atata pacat – adormi din nou. A dormit adanc si trezindu-se dimineata, a vazut ca locul era patat de sange acolo unde el a plans. S-a uitat peste tot, chiar si in oglinda; si-a cercetat fiecare parte a corpului.
Vazu ca nu are nici cea mai mica zgarietura, ca sangele nu era al lui. S-a uitat mai bine si iar s-a apropiat de locul unde facuse rugaciunea si vazu din nou stropii de sange. Atunci a inteles ca pentru pacatele lui, Hristos plansese odata cu el, dar nu cu lacrimi de om, ci cu lacrimi de sange.

l

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 8 Ianuarie 2015 în ORTODOXIE, POEZII

 

Averea si fericirea

0_8174
A fost odată, într-un tinut îndepărtat, un om cu avere multă, numit Ilie. După douăzeci si cinci de ani de muncă, acest om a strâns o avere mare. Toti ziceau:
– Ce fericit este Ilie! Are atata avere de nu-i mai dă socoteală. N-are de ce să moară.
Mai multe nenorociri se abătură asupra casei lui si sărăci atât de mult, încât un vecin milos îl primi pe el si pe nevastă-sa să-l slujească în curte. Într-o zi, i-au venit acestui om niste oaspeti.
– Văzură-ti – zise el – pe bătrânul care trecu acum?
– L-am văzut. Ei, ce-i cu el?
– Uite: a fost cel mai bogat din tinut.
– Tătucă – îl strigă unul din ei – vino să gusti ceva cu noi!
Din vorbă în vorbă, îl întrebară cum se simte acum, când e sărac.
– Atâta vreme am căutat fericirea – zise el – si numai de doi ani am găsit-o, de când sunt aici.
– Glumesti, i-au zis oaspetii.
– Nicidecum! Puteti s-o întrebati si pe bătrână. Ea vă va spune chiar mai bine decât mine.
O chemară pe bătrână si aceasta le spuse:
– Este adevărat. Am fost bogati si nu aveam pic de odihnă. Nici să vorbim, nici să gândim la Dumnezeu sau la izbăvirea sufletului nu aveam vreme. si griji mari!
Acum avem timp să ne rugăm lui Dumnezeu si să ne gândim si la sufletul nostru. Cincizeci de ani am căutat fericirea si abia acum am găsit-o!
– Adevărat – zise si bătrânul – înainte eram niste prosti, plângând pierderea averii, dar Dumnezeu ne-a arătat acum adevărul.
Oaspetii rămaseră pe gânduri.
Cât de dificil ne este să întelegem că fericirea se găseste în simplitate, în sfânta simplitate.
„…Oamenii nu mai au capacitatea de a fi bucurosi si fericiti, pentru că nu mai sunt capabili să-i facă pe ceilalti bucurosi si fericiti”. Omenirea confundă fericirea si bucuria, n-o mai deslusesc în adevăratul ei sens, au pervertit-o si în felul acesta nu are rezultatul scontat. Cât de mult persistă în suflet bucuria că ai bucurat pe aproapele! si are această persistentă pentru că poartă în ea lucrarea divină – iubirea aproapelui. Dar numai în simplitate poate omul să dobândească aceasta – exact ca cei doi bătrânei din povestea de mai sus.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 28 Noiembrie 2014 în ORTODOXIE, POEZII

 

Pantofii micului print

f7f3fb67

         Intr-un tinut indepartat traia un imparat bogat si foarte fericit pentru ca avea un copil dragalas, cuminte si ascultator. Dar bucuria imparatului nu tinu mult. Cand baiatul implini patru ani primi de la un batran pantofar prima lui pereche de pantofi. Erau o mandrete de pantofi, demni pentru un print asa ca el. Desi pantofii erau facuti cu multa maiestrie din cea mai buna piele, baiatul nu se putu bucura de ei. In clipa in care ii puse in picioare se simti obosit si-si simti picioarele arzand de parca statea pe carbuni aprinsi. Crezand ca pantofii sunt de vina, regele dadu ordin altui pantofar sa-i faca incaltari printului, dar nici de aceasta data micul print nu putu sa-i tina foarte mult in picioare. Era mereu la fel, de cate ori punea pantofii in picioare, simtea ca acestea ii iau foc. Necajit, regele ceru sa i se faca papuci din cel mai rezistent material, dar nici pe acestia nu putu micul print sa-i tina in picioare prea mult.
Astfel micul print fu nevoit sa-si inveleasca picioarele in carpe si-n piele de mistret ca sa poata merge. Dar dupa un timp pielea se tocea si printul ajungea sa mearga tot in picioarele goale. Mult timp se chinui printul asa, pana intr-o zi cand, la varsta de 15 ani, tanarul intalni o batrana care ii spuse o poveste.

Si ii povesti baba ca mai demult, in acel tinut, traia un barbat foarte mandru, caruia ii placea sa se laude cu incaltarile lui cele noi. Nu era saptamana in care barbatul sa nu-si etaleze frumoasele incaltari. Pe cand se plimba prin oras cu pantofii lui cei noi si incrustati cu nestemate, pentru ca toti sa ii observe si sa il laude, barbatul intalni un om sarman care ii ceru un banut. Barbatul se uita la el si vazu ca sarmanul purta o pereche de pantofi rupti in varf, cu talpa prinsa cu carpe si refuza sa-i dea bani, spunandu-i: „Banii nu te vor ajuta cu nimic, daca nu inveti sa-ti pretuiesti pantofii, asa ca mine!”

La auzul acestor vorbe, sarmanul om nu putu decat sa se intristeze si-i spuse barbatului, mai mult ca o avertizare: „De nu-ti vei schimba viata, cineva din familia ta pe care il vei iubi ca pe ochii din cap, va avea de suferit….Si ca mine va umbla pe strazi, descult, chiar de va fi sa fie vlastar regal!”.

Barbatul nu lua in seama aceste vorbe si crezu ca cersetorul pe langa faptul ca nu pretuieste pantofii, mai este si nebun.

Tanarul print, auzind aceasta poveste, o ruga pe batrana sa-i spuna cine este acel barbat care se mandrea atat de tare cu pantofii lui. Atunci batrana ii spuse ca acel barbat a fost chiar bunicul sau, regele, care, tanar fiind, mai inainte de a lua tronul, umbla prin targuri sa se laude cu incaltarile sale. Iar tanarul nostru isi dadu seama ca pentru pacatele bunicului, care intre timp trecuse la Domnul, sufera el acum si picioarele ii iau foc din cauza pantofilor.

Printul o ruga apoi pe batrana sa-i spuna cum sa scape de blestemul cersetorului. Femeia ii spuse ca doar 100 de pantofi noi l-ar putea salva.

„Vezi tu, zise baba, daca bunicul tau ar fi dat atunci un banut, n-ar mai fi fost nevoie de atatea incaltari! Cand ai, miluieste-l si pe cel care nu are, chiar daca este imbracat urat sau are haina murdara!”

Si ii mai spuse baba sa ceara pantofarului 100 de pantofi noi dintre care 99 sa-i dea oamenilor sarmani si dupa ce va fi facut aceasta, abia a o suta pereche sa o incalte el.

Auzind acestea tanarul ii multumi femeii, ii dadu un banut, fara ca baba sa i-l ceara, si se duse la tatal sau sa-i spuna ce a aflat. Regele marturisi ca auzise de un blestem, dar nu crezuse ca se va implini.

Fericit ca in sfarsit fiul lui se va putea incalta, regele ordona sa se faca cei 100 de pantofi noi si impreuna cu printul se duse sa ii imparta prin imparatie, bucurand inima multor sarmani din regat. Cand in sfarsit au dat si cea de-a 99-a pereche, printul lua perechea cu numarul 100 si o incalta. Si ce sa vezi!?…Pentru prima oara nu-si mai simti picioarele arzand, ci dimpotriva simti ca parca era incaltat in puf si parca cea mai fina matase ii mangaia picioarele. Pur si simplu ii venea sa zboare de bucurie.

Si tinu minte lectia aceasta a puterii milosteniei, astfel ca atunci cand ajunse rege, ori de cate ori voia sa-si schimbe o pereche de pantofi tociti, ordona pantofarului sa faca nu o pereche, ci o suta, din care el pastra numai una.

 
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 17 August 2014 în ORTODOXIE, POEZII

 

Bunatatea unei copile

179219_540580342639550_1955178635_n

Un om, trecând pe o stradă, a văzut în faţa unei biserici un bătrân sărman, cerşetor, ce trăia din milostenia credincioşilor. De bătrân, s-a apropiat o fetiţă care i-a întins câţiva bănuţi. Impresionat de gestul ei, trecătorul a întrebat-o pe copilă:
– Spune-mi, de ce i-ai dat bătrânului bănuţii tăi?
– Ştiţi, domnule, tatăl meu a murit, iar mama, deşi munceşte mult, nu prea are bani, aşa că o ducem destul de greu. Dar aseară mama mi-a spus că, atunci când faci un bine, Dumnezeu te răsplăteşte negreşit. Aşa că azi, am luat bănuţii aceştia pe care eu i-am strâns şi i-am dat bătrânului din faţa bisericii. El are, cusiguranţă, mai multă nevoie de ei. Iar Dumnezeu, fiindcă am făcut un bine, se va îndura şi de mine.
Cucerit de bunătatea fetei, omul a întrebat-o ce îşi doreşte ea cel mai mult.<
– O, a spus fata, aş vrea un cojocel, că vine iarna şi va fi foarte frig. Anul trecut am răcit rău de tot, fiindcă nu am umblat bine îmbrăcată, dar Dumnezeu mi-a ajutat şi m-a însănătoşit. Mama a vrut să-mi cumpere un cojocel, dar e tare scump şi nu se poate.
– E, uite că se poate, i-a mai spus omul. Vino cu mine!

Ajunşi în faţa unui magazin mare, ce se afla peste drum, omul i-a cumpărat fetei un cojocel călduros şi tare frumos. Fetiţa nu ştia cum să-i mai mulţumească străinului ce se îndurase de ea.

– Vezi, i-a mai spus omul, mama ta a avut dreptate. Dumnezeu intotdeauna te răsplăteşte pentru binele făcut. Tu l-ai ajutat pe bătrân, iar Domnul mi-a dat mie ocazia să te întâlnesc tocmai în acel ceas. Eu te-am ajutat acum pe tine, şi, fii sigură, Dumnezeu îmi va ajuta şi mie mai târziu, fiindcă atunci când ne ajutăm unii pe ceilalţi, şi Dumnezeu ne ajută pe noi.

Cu cât suntem mai buni şi avem mai multă grijă unul de altul, cu atât Dumnezeu ne vede credinţa şi ne fereşte de rele.
timthumb (1)

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 13 August 2014 în ORTODOXIE, POEZII

 
 
Lacrimaroua

... e lumea mea si , te invit in ea ...

Lupta cea bună

Scrisori de la Ghiță Ignat din penitenciar

Mika Blog

" Viaţa este arta de a desena fără radieră " John Gardner

PILDE CRESTIN ORTODOXE

babylenuta. WordPress.com site

PELERIN ORTODOX

"ORTHODOX PILGRIM Προσκυνητής ΟΡΘΟΔΟΞΟΣ PÈLERIN ORTHODOXE PELLEGRINO ORTODOSSO "

Un blog cu atitudine

Atitudine nu inseamna neaparat blog. Blog inseamna atitudine.

SACCSIV - blog ortodox

Ortodoxie, analize, documentare, istorie, politica

Calea de mijloc

Ortodoxie fără ideologie

Lacrimaroua

... e lumea mea si , te invit in ea ...

Lupta cea bună

Scrisori de la Ghiță Ignat din penitenciar

Mika Blog

" Viaţa este arta de a desena fără radieră " John Gardner

PILDE CRESTIN ORTODOXE

babylenuta. WordPress.com site

PELERIN ORTODOX

"ORTHODOX PILGRIM Προσκυνητής ΟΡΘΟΔΟΞΟΣ PÈLERIN ORTHODOXE PELLEGRINO ORTODOSSO "

Un blog cu atitudine

Atitudine nu inseamna neaparat blog. Blog inseamna atitudine.

SACCSIV - blog ortodox

Ortodoxie, analize, documentare, istorie, politica

Calea de mijloc

Ortodoxie fără ideologie