RSS

DURERI si SUFERINTE

https://babylenutapentrusuflet.blogspot.ro/

Dragii mei, dupa cum ceara neincalziăa si neinmuiată nu poate sa primeasca pecetea pusa pe ea, tot asa si omul, daca nu este incercat prin DURERI si SUFERINTE, nu poate primi pecetea Duhului Sfant: AURUL IN FOC SE LAMURESTE! Daca pomul nu este batut de vanturi, nu va avea radacini adanci. Asemenea este si crestinul ortodox, daca nu va fi ispitit si nu va rabda, nu se intareste si nu se mantuieste. Sfantul Ioan Gura de Aur zice: Cel ce rabda bolile si MULTUMESTE LUI DUMNEZEU PENTRU ELE, primeste cununa de mucenic. Dumnezeu a venit in lume sa umple suferinta umana de prezenta lui (daca nu cartim si nu ne razvratim).
Iar avva Veniamin spunea asa: „Bucurati-va pururea, rugati-va neincetat si dati multumire lui Dumnezeu pentru toate ca sa va puteti mantui. Asadar, sa-i multumim lui Dumnezeu pentru BUNE si RELE, STIUTE si NESTIUTE, BOGĂTIE si SĂRĂCIE, BOALĂ sau SĂNĂTATE, VIATĂ si MOARTE, stiind că El toate le ingăduie spre mantuirea noastră. Amin si Aliluia!
Preot Ioan.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 21 ianuarie 2020 în ORTODOXIE , POEZII

 

O creştină postitoare

Dacă ajunezi, cumva,
Să n-o faci, nicicând, cu fală;
Fii voios, nu te-ntrista,
Unge-ţi faţa şi ţi-o spală !

Se întâmplă, (nu prea des),
La vecernie, spre seară,
Când e vineri, mai ales,
S-auzi câte-o surioară:

„N-ai anaforă părinte ?
Căci, eu, azi am ajunat !”.
Iată cum astfel de „sfinte”
Plata lumii şi-au luat.

 
 

Postul

moşteni Împărăţia Cerurilor.
Postul nu este plăcut omului bogat, dar este plăcut celui sărac.
Postul nu este plăcut omului leneş, dar este plăcut celui muncitor.
Postul nu este plăcut oaspeţilor, dar este plăcut drumeţilor.
Postul este lungime de viaţă.
Postul este înviorare a trupului şi înălţare a sufletului spre taine nepătrunse.
Postul este fericire a trupului şi strălucire a
sufletului.
Postul este armonie între trup şi suflet, cu sănătate îndelungată.
Prin post cunoşti pe om. Prin post cunoşti natura.
Prin post dai întâietate celui cu întâietate.
Prin post cunoşti taina lumii, prin post cunoşti pe satana, prin post cunoşti pe Dumnezeu şi pe tine însuţi.
Prin post descătuşezi trupul de lăcomie, de lene, de furt, de minciună, de pizmă, de răutate, de sudalmă, de batjocură, de fumat, de beţie, de indiferentism.
Prin post sufletul se înalţă la slavă, păşind pe culmile cele mai îndrăzneţe faţă de muritori, capabil de fapte mari faţă de tot omul ce este în suferinţă, capabil să înfrunte pe blasfemitorii de om şi de Dumnezeu, capabil să schimbe mersul de la rău spre bine, capabil să facă minuni pe pământ, precum s-a şi făcut întotdeauna şi se fac şi acum de cei ce-l respectă.
Postul nu este o schingiuire a trupului ci o adevărată hrană plină de viaţă.
Postul nu este pentru cei proşti, ci pentru tot omul şi mai ales pentru cel înţelept, că înţeleptul îşi iubeşte viaţa şi ca atare trebuie să iubească postul.
Postul este o scânteie pe pământ şi cine o vede îşi
va aprinde lumânarea la ea, ca prin lumina ei să poată păşi în viaţă şi să treacă din fericire în fericire.
Cine urăşte postul, se urăşte pe sine!
Postul singur nu este de ajuns niciodată, pentru ca omul să poată fi socotit ca stăpân pe sine şi a fi şi pe calea mântuirii. Luat singur, nu poate fi socotit decât ca acel om ce a desprins din funia puternică o fâşie şi a legat dobitocul, socotind a fi de ajuns, iar restul de funie a pus-o în cui. Dar dobitocul a rupt fâşia şi a intrat în grădină, i-a făcut mare stricăciune pe când omul dormea, ca apoi ducându-se în lucernă a mâncat până a crăpat. Dacă ar fi fost legat cu întreaga funie în fâşiile ei nedesprinse, nu s-ar fi întâmplat nici paguba şi nici moartea dobitocului. Astfel este şi trupul ce este legat numai cu postul şi nu cu întregimea faptelor legate de fâşia postului. De fâşia postului ştim că se învecinează şi chiar soră este cu fâşia – milostenia. Cu aceste fâşii, postul şi milostenia se învecinează şi sunt surori chiar cu dreptatea şi adevărul, iar cu acestea se învecinează lumina şi iubirea şi pe deasupra tuturor pe care le îmbrăţişează este dragostea de Dumnezeu cu toate poruncile Evangheliei. Aceste 7 viţe formează pentru creştin cea mai bună frânghie pentru a lega trupul de a nu cădea în vicii, la stricăciune şi moarte, iar sufletul se va putea înălţa pe culmile cele mai înaripate până la lumina cea mai apropiată a
Dumnezeirii.

 
Un comentariu

Scris de pe 10 martie 2019 în ORTODOXIE , POEZII

 

Şi ursul şi şarpele postesc

23621566_1713081852055547_8548316880270687364_n

Şi ursul posteşte. Îndată ce se apropie iarna se retrage în bârlog, se pune pe labe şi toată iarna nu mănâncă nimic. Dar când se trezeşte din somnul lui – din postul lui – e tot urs… atacă şi sfâşie animalele mai departe. Şi şarpele posteşte. Toată iarna şi şarpele doarme şi nu mănâncă nimic. Dar când se trezeşte din somnul lui – din postul lui – e tot şarpe. Muşcă mai departe. Exact aşa fac şi creştinii care se lasă de rele pe timpul postului, dar îndată ce trece postul, s-apucă iar de rele. Se muşcă şi se sfâşie iar unii pe alţii şi fac toate răutăţile. Ce folos aş avea că mă las pe timpul Paştilor de băutură, fumat, sudalme şi alte răutăţi, iar la Paşti mă dezleg iar? Nu este oare şi acesta exact postul ursului şi postul şarpelui? Postul nostru trebuie să fie un post permanent, a ne feri pe tot timpul vieţii noastre de desfătările şi deşertăciunile acestei lumi… de duhul acestei lumi… de orice fel de mâncare prin care se întăreşte „animalul”, firea cea veche din noi (petreceri, beţii, jocuri, desfătări lumeşti şi celelalte răutăţi). Numai un astfel de post ne poate fi ajutor de mântuire sufletească.

 
 

PORCII DIN CASĂ

triod1

Un propovăduitor al Evangheliei, vorbind despre curăţenia vieţii sufleteşti, îşi întrebă ascultătorii:
– Aveţi acasă porci?
– Avem.
– Dar o casă aşa, mai curată, unde primiţi prietenii şi oaspeţii, aveţi?
– Avem.
– D-apoi umblă porcii dumneavoastră prin casa aceasta?
– Nuuuu!
– Ei bine, să ştiţi că lucrul acesta se petrece în casa voastră cea sufletească. „Voi sunteţi casa Duhului Sfânt” – zice Scriptura (I Corinteni 3, 16). Dar în casa aceasta băgaţi de seamă că umblă porcii patimilor urâte, ca: beţia. desfrânarea, zavistia şi altele. Toţi cei ce trăiţi în patimi rele aveţi o casă a sufletului în care umblă „porcii”. Daţi-i afară, fraţilor!

 

 
 

CÂTI BANI COSTĂ O MINUNE?

179219_540580342639550_1955178635_n

O fetită si-a luat pusculita si a golit continutul ei. A numărat de trei ori măruntisul, ca să nu facă vreo greseală. Era un dolar si 11 centi. A luat banii si a plecat la farmacia din apropiere.

În acea clipă farmacistul vorbea cu un bărbat bine îmbrăcat si nu a luat a

timthumb (1)

minte la copilă. Fetita a făcut putin zgomot cu picioarele, dar nimic. Atunci a luat o monedă si a început s-o lovească de masă.

– Ce vrei ?, a întrebat-o oarecum enervat farmacistul. Nu vezi că vorbesc cu fratele meu, pe care nu l-am văzut de multi ani?

Atunci fetita i-a spus:

– Vreau să-ti vorbesc despre fratele meu, care este foarte bolnav si pentru care vreau să cumpăr o minune.

– Iartă-mă, dar noi nu vindem minuni, i-a răspuns farmacistul.

– Stiti, a spus fetita, fratele meu are ceva în cap care se măreste si tata mi-a spus că numai o minune ne va ajuta. Deci, cât costă o minune, ca s-o cumpăr? Am bani…

Fratele farmacistului, care a urmărit cu interes discutia, a întrebat-o pe fetită de ce fel de minune are trebuintă fratele ei.

– Nu stiu, i-a răspuns fetita cu ochii înlăcrimati. Ceea ce stiu este că are nevoie de operatie, iar tata nu are bani. De aceea vreau să plătesc eu, cu banii mei.

La întrebarea câti bani are, fetita a răspuns:

– Un dolar si 11 centi. Iar dacă vor trebui si altii, îi voi găsi.

– Ce coincidentă, a zâmbit domnul bine îmbrăcat. Este contravaloarea exactă a unei minuni pentru fratele cel mic. Un dolar si 11 centi.

A luat banii, apoi a luat-o pe fetită de mână si i-a spus:

– Să mergem împreună la casa ta ca să-l văd pe fratele si pe părintii tăi si să facem minunea…

Domnul cel bine îmbrăcat era medicul Carlton Armstrong, cunoscutul neurochirurg.

Operatia a mers foarte bine si fratele cel mic s-a întors sănătos acasă.

– Operatia a fost o adevărată minune, a soptit mama. Oare cât să fi costat?

Fetita zâmbea. stia forte bine cât costă o minune: Un dolar si 11 centi, si credinta , unui copil mic…

 

 
 
Citat

via Cand pierde harul, sufletul se mahneste

Celui ce are harul vrăjmaşii îi aduc laude, iar când su­fletul se lasă înşelat de ele, pierde prin aceasta harul. Şi sufletul simte că harul pleacă, dar la început nu înţelege că aceasta este pentru mândrie, şi numai după îndelungate lupte învaţă smerenia.

68411

Când pierd harul, sufletul meu se mâhneşte foarte şi spune:

– De ce am pierdut prin neascultarea mea pe Domnul? Când se va sătura iarăşi sufletul meu de iubirea lui Dum­nezeu? Când se va bucura iarăşi de Domnul? Când se va veseli iarăşi inima mea şi se va umple de înţelepciunea lui Dumnezeu, ca Dumnezeu să mă iubească aşa cum l-a iubit pe prorocul David pentru blândeţile lui [Ps 131,1] sau pe Moise pentru că a fost credincios în toată casa Domnuluj [cf.Eur3,5]?”

Domnul ne iubeşte nesfârşit de mult. Aceasta din Sfânta Scriptură şi din experienţa personală. Sufletul meu păcătuieşte cu gândul ziua şi noaptea, dar cum spun: „Iartă-mă, Doamne, căci sunt tare neputincios, şi dă-mi pacea Ta pe care o dai robilor Tăi!”, sufletul îşi gă­seşte numai decât pacea.

Domnul spune: „Fericiţi făcătorii de pace” [Mt 5, 9]. Şi eu mă gândeam: „O parte din timp mă voi linişti [în isihie], iar în restul timpului voi face pace între oameni”. Şi m-am aşezat într-o chilie lângă un frate iute la mânie şi, vorbind cu el, am început să-l îndemn să trăiască în pace cu toţi şi să-i ierte pe toţi. El m-a răbdat puţin, apoi a iz­bucnit la mine atât de năprasnic, încât a trebuit să-mi pă­răsesc chiar şi chilia, şi de-abia am scăpat de el, şi mult am plâns atunci înaintea lui Dumnezeu pentru că nu s-a păs­trat pacea. Şi am înţeles că trebuie să căutăm voia lui Dum­nezeu şi să trăim aşa cum vrea Domnul şi să nu născocim nevoinţe [ascetice] pentru noi înşine. Am făcut multe gre­şeli de acest fel. Citeam şi mi se părea că ar fi bine să fac aşa [cum citeam], dar în fapt ieşea altceva.

E un lucru chinuitor să trăieşti fără un „bătrân” [„sta­reţ”]. Sufletul neîncercat şi lipsit de experienţă nu înţelege voia lui Dumnezeu şi îndură multe întristări înainte de a se învăţa smerenia.

Chiar la început, când eram tânăr frate sub ascultare, am spus duhovnicului că primisem un gând de curvie şi du­hovnicul mi-a răspuns: „Niciodată să nu-l mai primeşti”; şi de atunci s-au scurs patruzeci şi cinci de ani şi n-am mai primit un gând de curvie, nici nu m-am mâniat vreodată pe cineva, pentru că sufletul meu îşi aduce aminte de iubi­rea Domnului şi de dulceaţa Duhului Sfânt şi uită ocările.

Acum cincisprezece ani, părintele egumen [arhiman­dritul Misail] l-a trimis pe părintele S. cu ascultare la bar­ca mănăstirii, dar el a zis: „Nu mă duc”. Atunci egumenul l-a întrebat: „Unde vrei să te duci?” Părintele S. i-a răs­puns: „Să tai lemne în pădure”, şi, când s-a dus, la puţin timp a căzut peste el un pom şi a rămas mult timp bolind la pat şi s-a căit pentru neascultarea sa.

Tot aşa şi eu am sfârşit prin a dobândi o ascultare după voia mea. Lucram la economat şi doream să mă duc să vieţuiesc în liniştire [ca isihast] în Vechiul Russikon. Acolo se postea post continuu, toată săptămâna se mânca fără ulei, afară de sâmbăta şi duminica, şi datorită acestui post puţini mergeau acolo. La arhondaric era pe atunci părin­tele Serapion care mânca numai pâine şi apă; iar după el a venit la arhondaric părintele Onisifor. Acesta din urmă atrăgea multă lume la sine cu blândeţea, smerenia şi darul cuvântului. Era atât de blând şi smerit, că şi fără cuvinte, numai uitându-te la el, te îndreptai; aşa un caracter de liniştit şi bun avea. Am trăit multă vreme împreună cu el. Schimonahul Savin a stat şapte ani fără să se culce pe pat ca să se odihnească. Părintele Dosifei era în toate privin­ţele un monah model. Părintele schimonah Anatoli avea darul pocăinţei. îmi spunea: „Mulţi ani n-am ştiu cum lucrează harul, dar acum ştiu”. A primit harul pe când era la trapeză [la masă].

Aici era şi părintele Izrail, care o văzuse pe Maica lui Dumnezeu. Era foarte bătrân; pe când trăia încă în Rusia, el s-a dus la Cuviosul Serafim din Sarov şi l-a văzut în via­ţă. Părintele Izrail trăia într-o colibă, acolo unde sunt acum grădinile de zarzavat; acolo era şi fânul pe care îl coseam. într-o zi m-am dus la el; şedea pe o băncuţă sub un stejar verde; era foarte înalt şi foarte slab şi şedea cu mătăniile în mâini. Eu eram un tânăr monah; m-am în­dreptat deci spre el, m-am închinat adânc, cu evlavie şi am zis: „Binecuvântează, părinte”. El mi-a răspuns cu blânde­ţe: „Dumnezeu să te binecuvânteze, copile al lui Hristos!” I-am spus: „Părinte, iată vieţuieşti singur, numai bine ca să te ocupi cu rugăciunea minţii”. El mi-a răspuns: „Rugă­ciune fără minte nu este, dar iată că noi suntem fără min­te”. M-am ruşinat şi n-am îndrăznit să-l întreb mai multe, dar n-am înţeles sensul cuvintelor lui. Mai târziu însă am înţeles ce înseamnă „noi însă suntem fără minte”, pentru că nu ştim să vieţuim cum se cuvine şi să lucrăm pentru Dumnezeu. Afară de bătrânul Izrail, la noi în mănăstire mai erau doi care se duseseră la Cuviosul Serafim: părintele Savin şi părintele Serafim; ei erau din Tambov.

Iată la ce nevoitori [asceţi] doream să mă duc să trăiesc împreună cu ei şi, rugându-mă cu tărie de egumen, am sfârşit prin a-l îndupleca şi am lăsat economatul. Dar nu i-a plăcut lui Dumnezeu să vieţuiesc acolo şi, după un an şi jumătate, m-a chemat înapoi la vechea ascultare, pentru că aveam experienţă la construcţii; dar pentru rânduiala-de-sine [idioritmie], Domnul m-a pedepsit şi la Vechiul Russikon am răcit la cap, şi de atunci sufăr neîncetat de dureri de cap.

Astfel e nevoie să cunoaştem voia lui Dumnezeu prin egumen, iar nu să stăruim după ceva luându-ne după noi înşine.

Iubirea lui Dumnezeu dă puterea de a petrece toată noaptea în rugăciune, dar iată că eu, neputincios fiind, nu mai pot aceasta din pricina durerilor de cap şi trebuie să mă odihnesc. Durerile de cap mi s-au dat fiindcă am stă­ruit în dorinţa mea şi am lăsat economatul pentru pustie, spre a avea mai multă libertate pentru rugăciune; dar Dom­nul a vrut ca eu să fiu toată viaţa econom în mănăstire.

De două ori am fost numit responsabil cu construcţiile, o dată econom-şef, dar am refuzat şi pentru asta Dumne­zeu m-a pedepsit. Mai târziu numai am înţeles că de fieca­re e nevoie la locul lui şi că toţi se mântuiesc fără nici o legătură cu poziţia sau rangul lor.

Când soborul mănăstirii m-a numit econom în locul părintelui Severin, după ce am ajuns în chilie, am început să mă rog: „Doamne, Tu îmi încredinţezi purtarea de grijă de marea noastră mănăstire, ajută-mă să îndreptez bine acest lucru”.

Şi în sufletul meu am primit acest răspuns: „Adu-ţi amin­te de harul Sfântului Duh şi străduieşte-te să-l ai mereu”.

Sufletul meu e întristat. Din pricina bolii nu pot sluji Domnului. Durerile de cap mă chinuie şi harul care biruie durerile nu este cu mine. Când are în el un har mare, su­fletul doreşte să sufere. Astfel în mucenici era un mare har şi trupul lor se bucura împreună cu sufletul când erau chinuiţi pentru Domnul Cel Iubit. Cine a făcut experienţa acestui har, acela cunoaşte acest lucru: noi însă trebuie să îndurăm bolile.

Boala şi sărăcia smeresc pe om până la capăt. M-am dus să-l vizitez pe părintele S. care era bolnav, şi i-am zis: „Cum îţi merge?” El însă, înfuriindu-se din pricina bolii, în loc de răspuns şi-a aruncat fesul la pământ. I-am spus: „Mulţumeşte-I lui Dumnezeu pentru boală; dacă nu, vei muri rău. Iată, vei fi tuns în schima cea mare, şi atunci harul va veni şi te va mângâia în întristarea ta”.

In ziua în care a fost tuns în schima cea mare, m-am dus să-l văd ca să-l felicit şi l-am întrebat: „Cum îţi merge?” Iar el mi-a răspuns cu bucurie:

– Ca la Sfântul Botez, mi-a dat Domnul în dar harul Său. Şi începând de atunci a îndurat uşor boala lui şi s-a sfârşit în mare pace, pentru că dulceaţa Duhului Sfânt covârşeşte toată dulceaţa lumii.

Domnul dă păcătoşilor harul Duhului Sfânt şi de aceea e tare credinţa noastră. Şi cum vom mulţumi Domnului pentru iubirea Lui pe care o simţim în fiecare zi şi în fieca­re ceas?

L-am întrebat pe un tânăr schimonah dacă n-a pierdut harul care i s-a dat la tunderea în schima cea mare. Trecu­seră douăsprezece zile de la tunderea în schima cea mare. Mi-a spus:

– Deşi sunt bolnav, simt în sufletul meu harul lui Dum­nezeu. Au mai trecut zece zile şi i-am pus din nou aceeaşi în­trebare şi el mi-a răspuns cu faţa veselă:

– Slavă lui Dumnezeu, simt mila lui Dumnezeu.

Am fost ispitit: când sufletul meu a pierdut smerenia, atunci m-am făcut arţăgos, dar sufletul meu şi-a adus aminte de smerenia lui Hristos şi a însetat după ea; şi am început să mă rog lui Dumnezeu să mă ierte, şi să cureţe duhul meu de mândrie şi să-mi dea pacea. Şi când sufletul meu a urât păcatul, Duhul Sfânt m-a învăţat rugăciunea neîncetată şi iubirea. Şi am cunoscut cât de mult iubeşte Domnul norodul Său, şi îndeosebi pe cei morţi, şi în fieca­re seară vărsăm lacrimi pentru ei. Mi-e milă că oamenii se lipsesc pe ei înşişi de un Domn atât de milostiv. Într-o zi am spus duhovnicului:

– Mi-e milă de oamenii care se chinuie în iad şi în fie­care noapte plâng pentru ei şi sufletul meu se chinuie atât, încât îi este milă chiar şi de demoni.

Şi duhovnicul mi-a spus că această rugăciune e de la harul lui Dumnezeu.

Un nevoitor [ascet] m-a întrebat: „Plângi pentru păca­tele tale?” I-am spus: „Puţin, dar plâng mult pentru cei morţi”. Atunci mi-a zis: „Plânge pentru tine însuţi, de cei­lalţi se va milostivi Domnul. Aşa spunea egumenul Makari”. L-am ascultat şi am început să fac cum mi-a spus; am încetat să mai plâng pentru cei morţi, dar atunci au încetat şi lacrimile pentru mine însumi.

Am vorbit despre aceasta cu un alt nevoitor [ascet] care avea darul lacrimilor. Îi plăcea să se gândească la pătimi­rile Domnului, cum Domnul, Împăratul slavei, a suferit atât de mult pentru noi, şi în fiecare zi vărsa multe lacrimi. L-am întrebat pe acel nevoitor:

– Să mă rog pentru cei morţi? El a suspinat şi a zis:

– Dacă mi-ar fi cu putinţă i-aş scoate pe toţi din iad şi numai atunci sufletul meu şi-ar găsi pacea şi s-ar bucura.

Zicând aceasta a făcut o mişcare cu braţele ca şi cum ar aduna snopi pe câmp, şi lacrimi picurau din ochii lui.

După aceea nu m-am mai oprit din rugăciunile pentru morţi; lacrimile s-au întors şi suspinam mult rugându-mă pentru ei.

Sf. Siluan Athonitul, https://siluanathonitul.wordpress.com

 

Cand pierde harul, sufletul se mahneste

 
 
 
Dumnezeu este Iubire

In mintea si intentia mea paginile care vor forma acest mijloc de comunicare usor si lesne de accesat vor incerca sa prezinte cititorilor sfaturi de mare folos duhovnicesc desprinse din scrierile sau spusele marilor sfinti parinti si daruitilor duhovnici ai lumii crestin ortodoxe.

Dragostea va salva lumea

Oameni minunați ai vremurilor noastre și o perspectivă creștină asupra lumii de azi !

gânduri din ortodoxie (2)

Iisus Hristos este Ortodox

Ortodoxie sau moarte!

În afara Ortodoxiei celei adevărate, întunericul creşte cu repeziciune!

Lacrimaroua

... e lumea mea si , te invit in ea ...

Mika Blog

" Viaţa este arta de a desena fără radieră " John Gardner

PILDE CRESTIN ORTODOXE

babylenuta. WordPress.com site

PELERIN ORTODOX

"ORTHODOX PILGRIM Προσκυνητής ΟΡΘΟΔΟΞΟΣ PÈLERIN ORTHODOXE PELLEGRINO ORTODOSSO "

SACCSIV - blog ortodox

Ortodoxie, analize, documentare, istorie, politica

Dumnezeu este Iubire

In mintea si intentia mea paginile care vor forma acest mijloc de comunicare usor si lesne de accesat vor incerca sa prezinte cititorilor sfaturi de mare folos duhovnicesc desprinse din scrierile sau spusele marilor sfinti parinti si daruitilor duhovnici ai lumii crestin ortodoxe.

Dragostea va salva lumea

Oameni minunați ai vremurilor noastre și o perspectivă creștină asupra lumii de azi !

gânduri din ortodoxie (2)

Iisus Hristos este Ortodox

Ortodoxie sau moarte!

În afara Ortodoxiei celei adevărate, întunericul creşte cu repeziciune!

Lacrimaroua

... e lumea mea si , te invit in ea ...

Mika Blog

" Viaţa este arta de a desena fără radieră " John Gardner

PILDE CRESTIN ORTODOXE

babylenuta. WordPress.com site

PELERIN ORTODOX

"ORTHODOX PILGRIM Προσκυνητής ΟΡΘΟΔΟΞΟΣ PÈLERIN ORTHODOXE PELLEGRINO ORTODOSSO "

SACCSIV - blog ortodox

Ortodoxie, analize, documentare, istorie, politica