RSS

PORCII DIN CASĂ

triod1

Un propovăduitor al Evangheliei, vorbind despre curăţenia vieţii sufleteşti, îşi întrebă ascultătorii:
– Aveţi acasă porci?
– Avem.
– Dar o casă aşa, mai curată, unde primiţi prietenii şi oaspeţii, aveţi?
– Avem.
– D-apoi umblă porcii dumneavoastră prin casa aceasta?
– Nuuuu!
– Ei bine, să ştiţi că lucrul acesta se petrece în casa voastră cea sufletească. „Voi sunteţi casa Duhului Sfânt” – zice Scriptura (I Corinteni 3, 16). Dar în casa aceasta băgaţi de seamă că umblă porcii patimilor urâte, ca: beţia. desfrânarea, zavistia şi altele. Toţi cei ce trăiţi în patimi rele aveţi o casă a sufletului în care umblă „porcii”. Daţi-i afară, fraţilor!

 

Reclame
 
 

CÂTI BANI COSTĂ O MINUNE?

179219_540580342639550_1955178635_n

O fetită si-a luat pusculita si a golit continutul ei. A numărat de trei ori măruntisul, ca să nu facă vreo greseală. Era un dolar si 11 centi. A luat banii si a plecat la farmacia din apropiere.

În acea clipă farmacistul vorbea cu un bărbat bine îmbrăcat si nu a luat a

timthumb (1)

minte la copilă. Fetita a făcut putin zgomot cu picioarele, dar nimic. Atunci a luat o monedă si a început s-o lovească de masă.

– Ce vrei ?, a întrebat-o oarecum enervat farmacistul. Nu vezi că vorbesc cu fratele meu, pe care nu l-am văzut de multi ani?

Atunci fetita i-a spus:

– Vreau să-ti vorbesc despre fratele meu, care este foarte bolnav si pentru care vreau să cumpăr o minune.

– Iartă-mă, dar noi nu vindem minuni, i-a răspuns farmacistul.

– Stiti, a spus fetita, fratele meu are ceva în cap care se măreste si tata mi-a spus că numai o minune ne va ajuta. Deci, cât costă o minune, ca s-o cumpăr? Am bani…

Fratele farmacistului, care a urmărit cu interes discutia, a întrebat-o pe fetită de ce fel de minune are trebuintă fratele ei.

– Nu stiu, i-a răspuns fetita cu ochii înlăcrimati. Ceea ce stiu este că are nevoie de operatie, iar tata nu are bani. De aceea vreau să plătesc eu, cu banii mei.

La întrebarea câti bani are, fetita a răspuns:

– Un dolar si 11 centi. Iar dacă vor trebui si altii, îi voi găsi.

– Ce coincidentă, a zâmbit domnul bine îmbrăcat. Este contravaloarea exactă a unei minuni pentru fratele cel mic. Un dolar si 11 centi.

A luat banii, apoi a luat-o pe fetită de mână si i-a spus:

– Să mergem împreună la casa ta ca să-l văd pe fratele si pe părintii tăi si să facem minunea…

Domnul cel bine îmbrăcat era medicul Carlton Armstrong, cunoscutul neurochirurg.

Operatia a mers foarte bine si fratele cel mic s-a întors sănătos acasă.

– Operatia a fost o adevărată minune, a soptit mama. Oare cât să fi costat?

Fetita zâmbea. stia forte bine cât costă o minune: Un dolar si 11 centi, si credinta , unui copil mic…

 

 
 
Citat

via Cand pierde harul, sufletul se mahneste

Celui ce are harul vrăjmaşii îi aduc laude, iar când su­fletul se lasă înşelat de ele, pierde prin aceasta harul. Şi sufletul simte că harul pleacă, dar la început nu înţelege că aceasta este pentru mândrie, şi numai după îndelungate lupte învaţă smerenia.

68411

Când pierd harul, sufletul meu se mâhneşte foarte şi spune:

– De ce am pierdut prin neascultarea mea pe Domnul? Când se va sătura iarăşi sufletul meu de iubirea lui Dum­nezeu? Când se va bucura iarăşi de Domnul? Când se va veseli iarăşi inima mea şi se va umple de înţelepciunea lui Dumnezeu, ca Dumnezeu să mă iubească aşa cum l-a iubit pe prorocul David pentru blândeţile lui [Ps 131,1] sau pe Moise pentru că a fost credincios în toată casa Domnuluj [cf.Eur3,5]?”

Domnul ne iubeşte nesfârşit de mult. Aceasta din Sfânta Scriptură şi din experienţa personală. Sufletul meu păcătuieşte cu gândul ziua şi noaptea, dar cum spun: „Iartă-mă, Doamne, căci sunt tare neputincios, şi dă-mi pacea Ta pe care o dai robilor Tăi!”, sufletul îşi gă­seşte numai decât pacea.

Domnul spune: „Fericiţi făcătorii de pace” [Mt 5, 9]. Şi eu mă gândeam: „O parte din timp mă voi linişti [în isihie], iar în restul timpului voi face pace între oameni”. Şi m-am aşezat într-o chilie lângă un frate iute la mânie şi, vorbind cu el, am început să-l îndemn să trăiască în pace cu toţi şi să-i ierte pe toţi. El m-a răbdat puţin, apoi a iz­bucnit la mine atât de năprasnic, încât a trebuit să-mi pă­răsesc chiar şi chilia, şi de-abia am scăpat de el, şi mult am plâns atunci înaintea lui Dumnezeu pentru că nu s-a păs­trat pacea. Şi am înţeles că trebuie să căutăm voia lui Dum­nezeu şi să trăim aşa cum vrea Domnul şi să nu născocim nevoinţe [ascetice] pentru noi înşine. Am făcut multe gre­şeli de acest fel. Citeam şi mi se părea că ar fi bine să fac aşa [cum citeam], dar în fapt ieşea altceva.

E un lucru chinuitor să trăieşti fără un „bătrân” [„sta­reţ”]. Sufletul neîncercat şi lipsit de experienţă nu înţelege voia lui Dumnezeu şi îndură multe întristări înainte de a se învăţa smerenia.

Chiar la început, când eram tânăr frate sub ascultare, am spus duhovnicului că primisem un gând de curvie şi du­hovnicul mi-a răspuns: „Niciodată să nu-l mai primeşti”; şi de atunci s-au scurs patruzeci şi cinci de ani şi n-am mai primit un gând de curvie, nici nu m-am mâniat vreodată pe cineva, pentru că sufletul meu îşi aduce aminte de iubi­rea Domnului şi de dulceaţa Duhului Sfânt şi uită ocările.

Acum cincisprezece ani, părintele egumen [arhiman­dritul Misail] l-a trimis pe părintele S. cu ascultare la bar­ca mănăstirii, dar el a zis: „Nu mă duc”. Atunci egumenul l-a întrebat: „Unde vrei să te duci?” Părintele S. i-a răs­puns: „Să tai lemne în pădure”, şi, când s-a dus, la puţin timp a căzut peste el un pom şi a rămas mult timp bolind la pat şi s-a căit pentru neascultarea sa.

Tot aşa şi eu am sfârşit prin a dobândi o ascultare după voia mea. Lucram la economat şi doream să mă duc să vieţuiesc în liniştire [ca isihast] în Vechiul Russikon. Acolo se postea post continuu, toată săptămâna se mânca fără ulei, afară de sâmbăta şi duminica, şi datorită acestui post puţini mergeau acolo. La arhondaric era pe atunci părin­tele Serapion care mânca numai pâine şi apă; iar după el a venit la arhondaric părintele Onisifor. Acesta din urmă atrăgea multă lume la sine cu blândeţea, smerenia şi darul cuvântului. Era atât de blând şi smerit, că şi fără cuvinte, numai uitându-te la el, te îndreptai; aşa un caracter de liniştit şi bun avea. Am trăit multă vreme împreună cu el. Schimonahul Savin a stat şapte ani fără să se culce pe pat ca să se odihnească. Părintele Dosifei era în toate privin­ţele un monah model. Părintele schimonah Anatoli avea darul pocăinţei. îmi spunea: „Mulţi ani n-am ştiu cum lucrează harul, dar acum ştiu”. A primit harul pe când era la trapeză [la masă].

Aici era şi părintele Izrail, care o văzuse pe Maica lui Dumnezeu. Era foarte bătrân; pe când trăia încă în Rusia, el s-a dus la Cuviosul Serafim din Sarov şi l-a văzut în via­ţă. Părintele Izrail trăia într-o colibă, acolo unde sunt acum grădinile de zarzavat; acolo era şi fânul pe care îl coseam. într-o zi m-am dus la el; şedea pe o băncuţă sub un stejar verde; era foarte înalt şi foarte slab şi şedea cu mătăniile în mâini. Eu eram un tânăr monah; m-am în­dreptat deci spre el, m-am închinat adânc, cu evlavie şi am zis: „Binecuvântează, părinte”. El mi-a răspuns cu blânde­ţe: „Dumnezeu să te binecuvânteze, copile al lui Hristos!” I-am spus: „Părinte, iată vieţuieşti singur, numai bine ca să te ocupi cu rugăciunea minţii”. El mi-a răspuns: „Rugă­ciune fără minte nu este, dar iată că noi suntem fără min­te”. M-am ruşinat şi n-am îndrăznit să-l întreb mai multe, dar n-am înţeles sensul cuvintelor lui. Mai târziu însă am înţeles ce înseamnă „noi însă suntem fără minte”, pentru că nu ştim să vieţuim cum se cuvine şi să lucrăm pentru Dumnezeu. Afară de bătrânul Izrail, la noi în mănăstire mai erau doi care se duseseră la Cuviosul Serafim: părintele Savin şi părintele Serafim; ei erau din Tambov.

Iată la ce nevoitori [asceţi] doream să mă duc să trăiesc împreună cu ei şi, rugându-mă cu tărie de egumen, am sfârşit prin a-l îndupleca şi am lăsat economatul. Dar nu i-a plăcut lui Dumnezeu să vieţuiesc acolo şi, după un an şi jumătate, m-a chemat înapoi la vechea ascultare, pentru că aveam experienţă la construcţii; dar pentru rânduiala-de-sine [idioritmie], Domnul m-a pedepsit şi la Vechiul Russikon am răcit la cap, şi de atunci sufăr neîncetat de dureri de cap.

Astfel e nevoie să cunoaştem voia lui Dumnezeu prin egumen, iar nu să stăruim după ceva luându-ne după noi înşine.

Iubirea lui Dumnezeu dă puterea de a petrece toată noaptea în rugăciune, dar iată că eu, neputincios fiind, nu mai pot aceasta din pricina durerilor de cap şi trebuie să mă odihnesc. Durerile de cap mi s-au dat fiindcă am stă­ruit în dorinţa mea şi am lăsat economatul pentru pustie, spre a avea mai multă libertate pentru rugăciune; dar Dom­nul a vrut ca eu să fiu toată viaţa econom în mănăstire.

De două ori am fost numit responsabil cu construcţiile, o dată econom-şef, dar am refuzat şi pentru asta Dumne­zeu m-a pedepsit. Mai târziu numai am înţeles că de fieca­re e nevoie la locul lui şi că toţi se mântuiesc fără nici o legătură cu poziţia sau rangul lor.

Când soborul mănăstirii m-a numit econom în locul părintelui Severin, după ce am ajuns în chilie, am început să mă rog: „Doamne, Tu îmi încredinţezi purtarea de grijă de marea noastră mănăstire, ajută-mă să îndreptez bine acest lucru”.

Şi în sufletul meu am primit acest răspuns: „Adu-ţi amin­te de harul Sfântului Duh şi străduieşte-te să-l ai mereu”.

Sufletul meu e întristat. Din pricina bolii nu pot sluji Domnului. Durerile de cap mă chinuie şi harul care biruie durerile nu este cu mine. Când are în el un har mare, su­fletul doreşte să sufere. Astfel în mucenici era un mare har şi trupul lor se bucura împreună cu sufletul când erau chinuiţi pentru Domnul Cel Iubit. Cine a făcut experienţa acestui har, acela cunoaşte acest lucru: noi însă trebuie să îndurăm bolile.

Boala şi sărăcia smeresc pe om până la capăt. M-am dus să-l vizitez pe părintele S. care era bolnav, şi i-am zis: „Cum îţi merge?” El însă, înfuriindu-se din pricina bolii, în loc de răspuns şi-a aruncat fesul la pământ. I-am spus: „Mulţumeşte-I lui Dumnezeu pentru boală; dacă nu, vei muri rău. Iată, vei fi tuns în schima cea mare, şi atunci harul va veni şi te va mângâia în întristarea ta”.

In ziua în care a fost tuns în schima cea mare, m-am dus să-l văd ca să-l felicit şi l-am întrebat: „Cum îţi merge?” Iar el mi-a răspuns cu bucurie:

– Ca la Sfântul Botez, mi-a dat Domnul în dar harul Său. Şi începând de atunci a îndurat uşor boala lui şi s-a sfârşit în mare pace, pentru că dulceaţa Duhului Sfânt covârşeşte toată dulceaţa lumii.

Domnul dă păcătoşilor harul Duhului Sfânt şi de aceea e tare credinţa noastră. Şi cum vom mulţumi Domnului pentru iubirea Lui pe care o simţim în fiecare zi şi în fieca­re ceas?

L-am întrebat pe un tânăr schimonah dacă n-a pierdut harul care i s-a dat la tunderea în schima cea mare. Trecu­seră douăsprezece zile de la tunderea în schima cea mare. Mi-a spus:

– Deşi sunt bolnav, simt în sufletul meu harul lui Dum­nezeu. Au mai trecut zece zile şi i-am pus din nou aceeaşi în­trebare şi el mi-a răspuns cu faţa veselă:

– Slavă lui Dumnezeu, simt mila lui Dumnezeu.

Am fost ispitit: când sufletul meu a pierdut smerenia, atunci m-am făcut arţăgos, dar sufletul meu şi-a adus aminte de smerenia lui Hristos şi a însetat după ea; şi am început să mă rog lui Dumnezeu să mă ierte, şi să cureţe duhul meu de mândrie şi să-mi dea pacea. Şi când sufletul meu a urât păcatul, Duhul Sfânt m-a învăţat rugăciunea neîncetată şi iubirea. Şi am cunoscut cât de mult iubeşte Domnul norodul Său, şi îndeosebi pe cei morţi, şi în fieca­re seară vărsăm lacrimi pentru ei. Mi-e milă că oamenii se lipsesc pe ei înşişi de un Domn atât de milostiv. Într-o zi am spus duhovnicului:

– Mi-e milă de oamenii care se chinuie în iad şi în fie­care noapte plâng pentru ei şi sufletul meu se chinuie atât, încât îi este milă chiar şi de demoni.

Şi duhovnicul mi-a spus că această rugăciune e de la harul lui Dumnezeu.

Un nevoitor [ascet] m-a întrebat: „Plângi pentru păca­tele tale?” I-am spus: „Puţin, dar plâng mult pentru cei morţi”. Atunci mi-a zis: „Plânge pentru tine însuţi, de cei­lalţi se va milostivi Domnul. Aşa spunea egumenul Makari”. L-am ascultat şi am început să fac cum mi-a spus; am încetat să mai plâng pentru cei morţi, dar atunci au încetat şi lacrimile pentru mine însumi.

Am vorbit despre aceasta cu un alt nevoitor [ascet] care avea darul lacrimilor. Îi plăcea să se gândească la pătimi­rile Domnului, cum Domnul, Împăratul slavei, a suferit atât de mult pentru noi, şi în fiecare zi vărsa multe lacrimi. L-am întrebat pe acel nevoitor:

– Să mă rog pentru cei morţi? El a suspinat şi a zis:

– Dacă mi-ar fi cu putinţă i-aş scoate pe toţi din iad şi numai atunci sufletul meu şi-ar găsi pacea şi s-ar bucura.

Zicând aceasta a făcut o mişcare cu braţele ca şi cum ar aduna snopi pe câmp, şi lacrimi picurau din ochii lui.

După aceea nu m-am mai oprit din rugăciunile pentru morţi; lacrimile s-au întors şi suspinam mult rugându-mă pentru ei.

Sf. Siluan Athonitul, https://siluanathonitul.wordpress.com

 

Cand pierde harul, sufletul se mahneste

 
 
Citat

7805_170281523147753_2096018915_n

Era odata un medic care se numea Ghenadie si era foarte materialist, nu credea in suflet, nemurire, iad, rai, ingeri si nici in diavoli. Mai mult, se lauda cu aceasta, cum fac multi si astazi. Intr-o noapte pe cand Ghenadie dormea a avut un vis: a aparut langa patul lui un tanar care parca l-a trezit si i-a zis:
– Urmeaza-ma! Acesta s-a ridicat voios si l-a urmat. Au mers mult timp prin tinuturi frumoase si au ajuns intr-o cetate minunata unde se auzea o muzica deosebita, cu melodii ceresti cantate de zeci de mii de ingeri. La putin timp s-a trezit tihnit. Calatoria din vis ii placuse foarte mult, dar fiind materialist, nu i-a dat importanta, ci a zis in sine: „Ce pacat ca a fost doar vis fugar“, si l-a uitat. A trecut destul timp pana cand, in vis il revede pe acelasi tanar care s-a asezat langa el si l-a intrebat:
– Ma cunosti, Ghenadie?
– Desigur, imi amintesc foarte bine de tine.
– Ce-ti amintesti?
– Imi aduc aminte ca ai venit si am mers impreuna intr-o cetate de o frumusete negraita si am ascultat acolo muzici ceresti. A fost nemaipomenit!
– Dar cum ai vazut cetatea si ai auzit glasurile minunate? Erai treaz sau in vis?
– Visam!
– Si trupul tau unde era?
– In pat!
– Ochii tai erau inchisi sau deschisi?
– Inchisi!
– M-ai vazut si m-ai auzit?
– Desigur!
– Dar cu ce ochi si cu ce urechi m-ai vazut pe mine si ai ascultat muzica aceea?
Medicul nu stia ce sa raspunda. Atunci tanarul cu chip luminos i-a zis:
– Vezi! Cu toate ca ochii tai erau inchisi, simturile tale amortite si trupul nemiscat, tu traiesti, petreci si ai experiente minunate. Exista o viata independenta de trup. La fel se intampla si cand mori: vei vedea cu alti ochi, vei auzi cu alte urechi fara sa traiesti in trup: inceteaza sa te mai indoiesti cum ca nu mai exista o alta viata.
Ghenadie s-a trezit brusc si a vrut sa zica: “vis a fost“, dar s-a oprit si s-a intrebat: „Oare a fost vis sau realitate? A fost lectia cuiva? A lui Dumnezeu?” Nu a putut sa-si dea un raspuns exact, caci era materialist, dar de atunci putin cate putin a inceput sa creada. Ghenadie insusi, devenit crestin a povestit intamplarea fericitului Augustin si acesta a consemnat-o intr-una din cartile sale.

via Medicul necredincios

Medicul necredincios

 
 

Zâmbetul ceresc

fb3f12ad-5473-4e40-998e-f3ee66a29442

Să vă spun despre un creştin ortodox. Nu era preot, ci simplu ţăran. Citise mult Sfânta Scriptură, însă în afară de aceasta nu mai citise nici o altă carte. Acum se afla în aceeaşi celulă cu profesori, academicieni şi alţi oameni cu înaltă cultură, care fuseseră închişi de comunişti. Şi acest biet ţăran se străduia să aducă la Hristos pe un membru al Academiei de ştiinţe. Dar în schimb primea numai ironii. – Domnule, nu-ţi pot explica mult, dar eu merg împreună cu Hristos, vorbesc cu El, Îl văd… – Ia numi mai spune mie poveşti, că vezi pe Hristos! Cum Îl vezi pe Hristos? – Nu pot să-ţi spun cum Îl văd. Simplu: Îl văd! În multe chipuri poate vedea cineva. În vis, să zicem, vezi multe lucruri. Mie mi-i deajuns să închid ochii. Uite, acum îl văd pe fiul meu, acum văd pe cumnata mea, pe nepotul meu. Fiecare poate vedea. Există şi un altfel de vedere. Văd pe Hristos! – Chiar Îl vezi pe Hristos? – Da, Îl văd! – Nu mai spune, cum îl vezi? Liniştit, supărat, plictisit, indispus, vesel? Cum te priveşte? Zâmbeşte vreodată? – Ai găsit, a răspuns ţăranul, îmi zâmbeşte! – Domnilor, veniţi să auziţi ce îmi spune acest om! Mă ia în batjocură. Zice că Hristos îi zâmbeşte. Arată-mi şi mie cum îţi zâmbeşte?
Acesta a fost unul din cele mai mari momente din viaţa mea. Ţăranul a luat o înfăţişare foarte serioasă. După care, faţa lui a început să fie luminoasă. Un zâmbet a apărut pe faţa acelui ţăran. Aş fi voit să fiu pictor ca să zugrăvesc acel zâmbet. Era într-însul o doză de întristare pentru sufletul pierdut al omului de ştiinţă. Dar era şi o mare nădejde în acel zâmbet! Avea atâta dragoste şi compătimire şi o bucurie de a mântui acel suflet! Toată frumuseţea Raiului se vedea în zâmbetul acelei feţe. Era murdară şi nespălată, dar avea zâmbetul ceresc al Raiului. Iară, profesorul, şi-a plecat capul şi a zis: „Ai dreptate, domnule. Ai văzut pe Hristos. Ţi-a zâmbit“.

 

 
 

Lingusitorul

11058208_1025920020757709_2066120355650110132_nOamenii puterii şi cei bogaţi, sunt înconjuraţi adesea de mulţi linguşitori, care caută să dobândească foloase şi să-şi realizeze propriile interese.

Linguşitorul este un om depravat, ticălos şi josnic. Îi ,,mângâie” pe cei cu un caracter bolnav, cu multe şi amăgitoare cuvinte. Linguşitorul se prezintă pe sine drept un prieten credincios. Gura lui vorbeşte de dragoste fierbinte, în vreme ce inima lui este cuprinsă de ură.

Linguşitorul îi fericeşte pe cei ce trăiesc şi se desfată în lux şi-i admiră pe cei ce-şi risipesc averile. Linguşitorul îl laudă pe omul nevrednic pentru bogăţia lui şi-l nesocoteşte pe cel bun, datorită sărăciei sale. Linguşitorul îi admiră pe anumiţi oameni pentru folosul lui, calomniindu-i pe cei vrednici de a fi admiraţi.

Linguşitorii amăgesc inimile celor naivi şi sunt mai vicleni ca vulpea şi mai înfricoşători decât corbii, căci prin viclenii şi amăgiri murdăresc şi nimicesc sufletele celor neînţelepţi. Linguşitorii sunt uneltitori şi se folosesc de multe mijloace.

Sursa: Învăţături alese ale Sfântului Nectarie, Presb. Dionisie Tatsis

 
 

Căinta păcătosului

10258670_1463348710566835_8294812845656176710_n

La marginea unui râu, un ţăran rău vroia cu orice chip să scape de câinele său, deşi acesta era un animal bun şi recunoscător. Luându-l în braţe, l-a aruncat în apă, crezând că animalul se va îneca şi astfel va scăpa de el. Însă bietul câine a înotat cu greu până la mal, după care s-a aşezat cuminte la picioarele stăpânului său. Acesta, supărat că nu reuşise, l-a împins înapoi în apă, dar câinele a ieşit iar. De-a dreptul furios, ţăranul a ridicat din nou animalul în braţe, dar vrând să-l arunce cât mai departe, a alunecat pe malul noroios şi s-a prăvălit cu tot cu câine în apă. Neştiind să înoate, a început să ţipe şi să se zbată. Când să se ducă cu totul la fund, a simţit cum cineva îl apucă de gulerul hainei şi îl trage încet spre mal. Scos din apă mai mult mort decât viu, ud tot şi speriat, omul a înţeles că i-a scăpat viaţa tocmai câinele pe care încercase să îl omoare. Ruşinea i-a cuprins sufletul. I-a mulţumit lui Dumnezeu că au scăpat amândoi cu viaţă, după care şi-a mângâiat cu recunoştinţă câinele atât de credincios şi au plecat împreună spre sat. În sinea sa, omul a promis să nu mai dorească niciodată răul vreunui suflet.

“Faptele săvârşite de oameni sunt de trei feluri: conform firii, mai prejos de fire şi mai presus de fire. Firească este pacea, împotriva firii este duşmănia şi mai presus de fire, sunt iertarea şi binele dezinteresat” (Sfântul Atanasie cel Mare)

 
 
Ortodoxie sau moarte!

În afara Ortodoxiei celei adevărate, întunericul creşte cu repeziciune!

Lacrimaroua

... e lumea mea si , te invit in ea ...

Mika Blog

" Viaţa este arta de a desena fără radieră " John Gardner

PILDE CRESTIN ORTODOXE

babylenuta. WordPress.com site

PELERIN ORTODOX

"ORTHODOX PILGRIM Προσκυνητής ΟΡΘΟΔΟΞΟΣ PÈLERIN ORTHODOXE PELLEGRINO ORTODOSSO "

Un blog cu atitudine

Atitudine nu inseamna neaparat blog. Blog inseamna atitudine.

SACCSIV - blog ortodox

Ortodoxie, analize, documentare, istorie, politica

Calea de mijloc

Ortodoxie fără ideologie

Ortodoxie sau moarte!

În afara Ortodoxiei celei adevărate, întunericul creşte cu repeziciune!

Lacrimaroua

... e lumea mea si , te invit in ea ...

Mika Blog

" Viaţa este arta de a desena fără radieră " John Gardner

PILDE CRESTIN ORTODOXE

babylenuta. WordPress.com site

PELERIN ORTODOX

"ORTHODOX PILGRIM Προσκυνητής ΟΡΘΟΔΟΞΟΣ PÈLERIN ORTHODOXE PELLEGRINO ORTODOSSO "

Un blog cu atitudine

Atitudine nu inseamna neaparat blog. Blog inseamna atitudine.

SACCSIV - blog ortodox

Ortodoxie, analize, documentare, istorie, politica

Calea de mijloc

Ortodoxie fără ideologie